Regele Charles nu va ajunge, în acest an, la Viscri
Regele Charles nu va ajunge, în acest an, la Viscri
În acest an, Regele Charles nu va ajunge la Viscri, din cauza problemelor de sănătate. Anul trecut, după încoronare, a venit în primul concediu aici, dar fără regină. În fiecare an, monarhul obişnuia să îşi viziteze proprietatea pe care o are în judeţul Braşov. Primarul din localitate anunță că gospodăria acestuia va fi bine îngrijită atât timp cât va fi nevoie, scrie Antena3.
În Viscri, uliţele sunt pline cu turiştii veniţi să admire satul vechi, casele tradiţionale, printre care şi cea a regelui Charles. Localnicii sunt trişti că vara aceasta nu vor avea ocazia să se întâlnească pe stradă cu Majestatea Sa.
„Cred că toată lumea e îngrijorată de starea de sănătate a Regelui”, a declarat un turist.
„Multă, multă, multă sănătate. Ne-am gândit şi la dumnealui când am venit aici şi la prinţesă Kate. Este favorita noastră şi ne rugăm pentru ea şi pentru regele Charles să fie sănătoşi şi să vină, să aibă ocazia să se bucure din nou de frumuseţea acestor locuri”, a spus o localnică.
„Ştim că are probleme de sănătate. Îi dorim noroc să găsească tratamentul potrivit şi, ţinând cont de îndatoririle sale, să revină aici cât mai curând. Iubesc Marea Britanie, transmit sănătate Majestăţii Sale, de asemenea, sănătate prinţesei Kate”, a adăugat o turistă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.