Referendumul se va desfășura în două zile și va costa 163,7 milioane de lei
Referendumul pentru revizuirea Constituţiei, respectiv pentru redefinirea căsătoriei (articolul 48, alineatul 1), va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 şi 21.00, Guvernul aprobând în şedinţa extraordinară de marţi actele normative necesare pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului popular.
„Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor şi la care aceştia trebuie să răspundă cu „da” sau „nu”, a anunţat după şedinţa de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. El a mai spus că nu se poate „pronunţa” dacă întrebarea este lămuritoare pentru toţi alegătorii. „Această soluţie a mai fost luată în calcul şi aplicată la referendumul din 2003. Sunt convins că vom reuşi să ajungem la toţi cetăţenii cu informaţiile”. Dacă majoritatea va vota „da” la referendum, atunci noul articol din Constituţie va stipula că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Actualmente, textul constituţional foloseşte cuvântul „soţi” în loc de „un bărbat şi o femeie”.
S-a stabilit deja modelul buletinului de vot
Astfel, Executivul a adoptat Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, precum și pentru unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției, precum și Hotărârile privind aprobarea Programului calendaristic al referendumului și pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice, a bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie 2018. Având în vedere timpul scurt rămas până la votare, actul normativ stabilește folosirea dimensiunilor buletinului de vot şi ale textului acestuia de o manieră identică cu cea utilizată la referendumurile anterioare. Regia Autonomă „Monitorul Oficial” va prezenta macheta buletinului de vot pentru bun de tipar în cel mult 48 de ore de la data intrării în vigoare a ordonanței. Imprimarea buletinelor de vot se va face de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, confecționarea ștampilelor cu mențiunea „Votat” va fi realizată de către Regia Autonomă „Monetăria Statului”, iar confecţionarea timbrelor autocolante de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” – S.A.. Aceste soluţii legislative au fost utilizate şi cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.
Și referendum local
Pentru efectuarea cheltuielilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, se suplimentează bugetul Ministerului Afacerilor Interne, al Autorității Electorale Permanente, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, al Ministerului Afacerilor Externe, precum și al Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Național de Statistică din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018. Suma alocată pentru organizarea referendumului este de 163,712 milioane de lei. La referendumul național, pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării se vor organiza secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare (dacă acestea funcţionează în locaţii diferite) şi institutele culturale din străinătate. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe va putea organiza, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă, secţii de votare şi în afara secţiilor de votare menționate. Totodată, se creează cadrul legal prin care referendumul național privind revizuirea Constituției să se poată organiza în același timp cu referendumul cu privire la o problemă de interes local, astfel încât organizarea de către autorităţile administrației publice locale a unui referendum local să nu afecteze buna desfășurare a referendumului național. De exemplu, locuitorii județului Olt vor fi întrebați dacă vor schimbarea denumirii în Olt-Romanați.
Se pot refolosi materiale de la alegeri
În conformitate cu actele normative aprobate de Guvern, se vor constitui comisii tehnice, la nivel central şi local, din care vor face parte reprezentanţi ai instituţiilor implicate în organizarea referendumului naţional cu rolul de a coordona şi urmări îndeplinirea sarcinilor care revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului. Autoritățile administrației publice centrale și locale iau măsurile necesare pentru a pune la dispoziția primarilor spații în vederea organizării de secții de votare, precum și pentru sprijinirea cu personal a operațiunilor tehnice la secțiile de votare. Prefecţii vor stabili graficul de distribuire a buletinelor de vot, precum şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării procesului electoral. Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfășurării procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare și aflate în stare bună. Acolo unde bunurile materiale necesare dotării materiale corespunzătoare a secțiilor de votare nu se pot recupera, se vor achiziționa unele noi de către instituțiile prefectului, în limita sumelor repartizate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.