Record în Poliția Română / Pensionat la 25 de ani
Record în Poliția Romănă / Pensionat la 25 de ani
Un tânăr polițist din Satu Mare, în vârstă de 25 de ani, s-a pensionat după doar cinci ani de activitate. Și asta după ce, în vara anului trecut, a fost prins drogat la volan.
Tânărul agent de poliţie s-a pensionat la această vârstă pe motive de ordin psihologic. Mai exact, bărbatul a invocat presiunea şi stresul din sistem, astfel că a fost declarat apt medical limitat la doar patru ore pe zi, lucru care-i aduce o pensie în jur de 3.000 de lei pe lună.
Tânărul a fost poliţist doar 5 ani la postul de poliţie din Apa, judeţul Satu Mare. În iulie anul trecut a fost oprit în trafic, în timp ce se îndrepta cu maşina spre serviciu şi a ieşit pozitiv la testarea drugtest. Au urmat anchete peste anchete şi cercetări disciplinare, iar acum, la aproape un an de la comiterea faptei, acesta s-a pensionat.
Inspectoratul judeţean de poliţie Satu Mare nu a venit până la această oră cu informaţii care să clarifice situaţia, dar reprezentanţii poliţiei au transmis că vor reveni cu un punct de vedere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.