Expres

Realitatea Media intră în faliment

 

Realitatea Media a intrat în faliment, iar acest lucru a fost comunicat luni seara, la ora 21.00, susține Cozmin Gușă, care este acționar al Realitatea Media. Într-o intervenție în emisiunea lui Denise Rifai, în jurul orei 22.00, Cozmin Gușă i-a acuzat pe Liviu Dragnea si „pe cei din statul paralel, respectiv Coldea”, că au reușit, înaintea campaniei electorale, să obțină o decizie la cererea ANAF-ului, definitivă și irevocabilă, de intrare în faliment a Realității Media.

„Adică ceea ce ni s-a tot promis în guvernarea Dragnea și în guvernarea Ponta, practic acum aparatul din jurul lui Dragnea, care îl include și pe Coldea, a reușit să obțină această decizie în instanță, care este neașteptată pentru noi. (…) Noi am obținut un plan de organizare aprobat, în care trebuia să plătim datoriile debitorilor. Toate cifrele noastre erau în regulă“, susține Gușă, citat de Realitatea.net. El a mai spus că in ultimele trei săptămâni, companiei s-a încercat să i se ia sediul, deși era plătit la zi, i s-au blocat conturile de mai multe ori, „pentru a nu putea plăti nici utilitățile, nici salariile” și că s-a încercat preluarea ilegală a brandului Realitatea de la OSIM. „Pentru că am reușit să rezistăm, azi a venit această lovitură de baros”, a mai spus Gușă, adăugând că există și o altă licență de satelit, Realitatea PLUS. Realitatea Media se află în insolvență din septembrie 2011.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button