Expres

Razii rutiere în Poiana Brașov

Polițiștii au desfășurat razii rutiere, în acest weekend, în Poiana Brașov, după tragedia recentă din stațiune. Amintim, un tânăr pieton a fost accidentat mortal de un șofer (polițist ieșean), aflat sub influența alcoolului, iar o tânără a fost rănită în accident (vezi și: Polițistul care a ucis un pieton, în Poiana Brașov, a fost arestat preventiv).

Pentru a evita alte asemenea tragedii, polițiștii au desfășurat o amplă acțiune de control.

„Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au organizat și desfășurat o acțiune, care a avut ca obiective depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Activitățile specifice s-au desfășurat în zilele de 6 și 7 decembrie, în mai multe puncte de interes din stațiune, unde au fost angrenați mai mulți polițiști.

În urma controalelor efectuate în cele două zile, în care s-a acționat în diferite intervale orare, au fost verificate peste 250 de autovehicule și au fost efectuate tot atâtea testări la conducătorii auto, în vederea identificării acelora care au consumat alcool sau se află sub efectul substanțelor psihoactive. Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 15.000 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.


De asemenea, polițiștii au identificat patru conducători auto aflați sub influența alcoolului, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale și s-a dispus reținerea permisului de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată de timp.

Pentru abateri tehnice, polițiștii au reținut cinci certificate de înmatriculare, urmând ca deținătorii acestora să înlăture deficiențele constatate, astfel încât să nu mai reprezinte un pericol pentru siguranța rutieră.
Tot în cadrul controalelor efectuate, polițiștii au identificat în trafic un autoturism, care nu avea dreptul de a circula pe drumurile publice, întrucât acesta nu era înmatriculat.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal, urmând ca cercetările să fie desfășurate sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest tip îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua în următoarea perioadă”, a transmis reprezentantul IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
9 luni în urmă

Daca tot au iesit cu noaptea in cap dupa tiktokari si legionari macar sa aduca si ceva bani la buget. Norocul nostru ca noi comentam pe aici pe moca si ne-am exprimat pro UE, pro NATO, pro Tump, etc. (cu… Citeşte mai mult »

Cristi
9 luni în urmă

Acum 2 ani am fost si eu “controlat”….mare le-a fost mirarea cand au constatat ca NU consumasem alcool de REVELION :))

Back to top button