Expres

Razie rutieră la Brașov, inclusiv în rândul conducătorilor de trotinete electrice

Razie rutieră la Brașov, inclusiv în rândul conducătorilor de trotinete electrice…

Agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au desfășurat ieri o acțiune care a avut ca scop prevenirea și reducerea victimizării rezultată din accidente rutiere, produse ca urmare a încălcării legislației de către conducătorii de autovehicule, de biciclete și de trotinete electrice.

„În contextul în care participanții la traficul rutier au diversificat mijloacele de deplasare, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au organizat și desfășurat mai multe activități, care au avut ca scop atât componenta preventivă, prin conștientizarea riscurilor la care se expun participanții la trafic atunci când nu respectă normele rutiere, cât și depistarea și sancționarea abaterilor de la legislația rutieră, săvârșite de către conducătorii de autovehicule, biciclete și trotinete electrice”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Echipajele au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativăde 21.300 lei. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, trei permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

„Totodată, în cadrul acțiunii, la data de 23 mai a.c., în jurul orei 17:00, pe strada Albinelor, din municipiul Brașov, polițiștii Biroului Rutier Brașov au identificat, la volanul unui autoturism, un bărbat, de 56 de ani, pentru care testarea cu aparatul din dotare a indicat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili cu certitudine valoarea aloolemiei”, a explicat reprezentantul IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal constituit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button