RATBV – suplimentare de curse pe 13 linii / Recomandare pentru brașovenii care vor să meargă la concertul din Piața Sfatului
RATBV – suplimentare de curse pe 13 linii.
RATBV îi sfătuiește pe brașovenii și turiștii aflați în oraș sâmbătă, 9 septembrie, să-și lase mașinile acasă sau la hotel și să vină la concertul din Piața Sfatului cu autobuzele și troleibuzele.
„Îi asigurăm pe doritorii de distracție că, așa cum am reușit să transportăm pe toată lumea la Massif, la Juni, la deschiderea aeroportului etc., și de această dată ne-am organizat foarte bine și vom asigura necesarul de mașini spre și dinspre zona Livada Poștei”, a informat conducerea RATBV.
RATBV – suplimentare de curse pe 13 linii
Astfel, sâmbătă, încă de la orele 15.00, autobuzele de pe 13 linii care converg în Livada Poștei, respectiv 1, 2, 2B, 4, 5, 6, 16, 17, 28, 31, 34, 36 și 41, vor circula potrivit orarelor specifice unei zile lucrătoare. În aceste condiții, doar pe traseele prezentate vor fi în circulație minim 85 de autovehicule/oră și sens, asigurându-se următoarele frecvențe ale trecerilor prin stații: linia 1 – o mașină la 8 minute; linia 2 – o mașină la 13 minute; linia 2B – 15 minute; linia 4 – 7 minute; linia 5 – 8 minute; linia 6 – 7 minute; linia 16 – 12 minute; linia 17 – 7 minute; linia 28 – 12 minute; linia 31 – 8 minute; linia 34 – 10 minute; linia 36 – 9 minute; linia 41 – o mașină la fiecare 22 minute.
„Alocăm maximul de resurse disponibile pentru a transporta cât mai mulți oameni în condiții cât mai bune. Organizarea noastră va fi una flexibilă: vom avea oameni în teren care vor dispune măsuri pentru o utilizare cât mai eficientă a mijloacelor de transport. Vom avea casierițe în Livada Poștei și stația temporară Capitol pentru ca toată lumea să-și poată procura bilete. Vom avea puncte de vânzare cu program prelungit. Însă, pe lângă acestea, avem nevoie și de sprijinul celor ce vor veni în centrul orașului. Îi rugăm să-și lase pentru o seară mașinile acasă și să ne lase să circulăm”, a declarat directorul general al RATBV, Marian Geman.
RATBV – suplimentare de curse pe 13 linii
Tot de la orele 15.00, autobuzele de pe liniile 50 și 52 vor circula pe ambele sensuri de deplasare doar pe Strada Mureșenilor, astfel că nu vor mai fi deservite stațiile N. Bălcescu și Star. De asemenea, pentru a obține o capacitate de preluare cât mai bună, va fi înființată o stație temporară în zona Hotel Capitol – Modarom. Atât în această stație temporară, cât și în Livada Poștei vor fi prezente casierițe ce vor vinde bilete. Cu toate acestea, RATBV recomandă călătorilor să apeleze la modalitățile electronice de plată, deoarece în toate mijloacele de transport se pot utiliza la validatoare cardurile bancare și cardurile de transport, iar prin aplicația 24pay se pot plăti călătoriile cu telefonul mobil.
Pentru ca toți spectatorii să ajungă cu bine acasă după terminarea concertului, sâmbătă, după orele 22.00, RATBV va concentra mijloace de transport în zona Livada Poștei – Strada Lungă – Strada Nicolae Iorga – Bdul. Iuliu Maniu, care vor fi puse în circulație la finalul spectacolului.
Menționăm și faptul că, pentru a ușura accesul mijloacelor RATBV în zona centrală a orașului, sâmbătă, 9 septembrie, vor fi amenajate temporar benzi dedicate transportului public pe zona Bdul. Iuliu Maniu – Strada 13 Decembrie (Onix – Ceasul Rău) – Bdul. Eroilor – Bdul. 15 Noiembrie (giratoriu AFI).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.