Expres

RATBV sistează un serviciu prestat gratuit

RATBV sistează un serviciu prestat gratuit

Operatorul de transport public a anunțat că sistează de astăzi, 17 noiembrie, serviciul de transport gratuit al bicicletelor pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov. Autobuzele nu vor mai circula cu remorcile pentru vehiculele pe două roți, așa cum s-a întâmplat începând cu data de 29 aprilie. Măsura este determinată atât de cererea foarte redusă înregistrată în ultimele zile, cât și de faptul că în perioada imediat următoare sunt prognozate primele căderi de zăpadă.
„Societatea noastră mulțumește tuturor bicicliștilor pentru faptul că au utilizat acest serviciu de transport gratuit și pentru felul în care au înțeles să colaboreze cu colegii noștri conducători auto în privința îmbarcării, asigurării și debarcării bicicletelor. În toată această perioadă, toate cele trei autobuze aflate în circulație pe linia 20 aveau remorci cu care s-au transportat 30 de biciclete pe parcursul fiecărei ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare