Expres

RATBV modifică orarul liniei 520, Brașov-Prejmer

RATBV modifică orarul liniei 520, Brașov-Prejmer

La solicitarea Primăriei Prejmer și cu aprobarea Asociației de Transport Brașov, RATBV va modifica orarul liniei metropolitane 520, Brașov-Prejmer, astfel:

„De-a lungul timpului, am adaptat programul de transport ținând cont de fiecare factor relevant – de la fluxul de călători și programul instituțiilor de învățământ, până la solicitările primite din partea cetățenilor, astfel încât toți călătorii să beneficieze de condiții cât mai bune de deplasare. Totodată, am depus eforturile necesare pentru readucerea traseului la Terminal Gara, asigurând o legătură directă și comodă cu principalele zone de interes ale municipiului Brașov. În ciuda acestor eforturi, monitorizarea efectuată pe o perioadă de 30 de zile, pe baza raportului privind gradul de încărcare transmis de către societatea RATBV, a arătat că un număr semnificativ de curse nu se mai justifică din punct de vedere financiar, având un grad de ocupare sub 50%. În unele cazuri au fost înregistrate doar două validări, iar în altele niciuna.
În repetate rânduri, am făcut apel către toți utilizatorii serviciului , atât adulți, cât și elevi, să valideze titlurile de călătorie, întrucât doar validările corecte ar fi arăta realitatea utilizării traseului și pot justifica menținerea acestuia în programul de transport.
Ca urmare, se vor adopta din data de 16 octombrie următoarele reconfigurări:
Eliminarea curselor cu grad redus de ocupare
Traseu Terminal Gara – Lunca Câlnicului (Vizaviu):

  • 04:16
    Retur Lunca Câlnicului (Vizaviu) – Terminal Gara:
  • 05:00
    Această cursă a înregistrat, în mod repetat, un număr redus de validări, multe dintre ele între 0 și 2 validări, nejustificând astfel menținerea acesteia în program.
    Modificarea intervalelor orare pentru cursele de dimineață
    Pentru a facilita deplasarea elevilor și a navetiștilor, intervalele orare vor fi ajustate astfel:
  • Cursa 06:43 Terminal Gara – Lunca Câlnicului (Vizaviu) se modifică la 07:05
    Returul va pleca la 08:02

    Aceste modificări au fost stabilite în urma consultărilor cu cadrele didactice, pentru a asigura un program adaptat orarului școlar și nevoilor elevilor”, au transmis reprezentanții Primăriei Prejmer.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button