Expres

RATBV: Linia 37 va circula temporar pe un traseu deviat

RATBV: Linia 37 va circula temporar pe un traseu deviat

De luni, 10 iulie, timp de o săptămână, autobuzele de pe linia 37 (Craiter – Hidro A) vor parcurge un traseu ușor modificat, schimbarea fiind determinată de realizarea în zona Craiter a unor lucrări de infrastructură.

Astfel, autobuzele ce deservesc linia 37, pe sensul de deplasare spre Craiter, nu vor mai ajunge până în capătul de linie urmând a opri în stația „Intrarea Ceferiștilor”, iar apoi vor circula direct, pe străzile Dacia și 11 Iunie 1948, spre stația „Autogara 3”. În aceste condiții, în perioada menționată, nu vor mai fi deservite capul de linie „Craiter” și nici stația ”Pavilioanele CFR” (amplasată pe sensul spre centrul orașului).

RATBV a luat măsurile necesare pentru ca orarul de circulație al acestei linii să nu fie modificat, urmând ca reluarea traseului obișnuit să se facă imediat ce condițiile de trafic rutier o vor permite (mai repede de luni 17 iulie dacă se finalizează lucrările).

      


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button