Expres

RATBV, despre modificările în circulația autobuzelor / troleibuzelor, în ziua cu Parada Junilor

RATBV a remis un comunicat privind modificările în circulația autobuzelor/troleibuzelor, în ziua cu Parada Junilor. Compania de transport persoane va pune în circulație duminică, 23 aprilie 2023, un număr mai mare de autobuze și troleibuze, care să permită cât mai multor brașoveni și turiști să ajungă din toate cartierele orașului în zona centrului vechi.

Astfel, duminică, în intervalul orar 09.00 – 18.00, nu mai puțin de 15 linii de transport vor beneficia de o infuzie semnificativă de mijloace de transport, care, în unele cazuri, va însemna dublarea sau chiar triplarea numărului de autobuze și troleibuze. Cele 15 linii a căror capacitate de transport va fi mărită sunt 1, 2, 2B, 4, 5, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41 și 50.

„Am conceput un plan de transport în care mobilizăm foarte mult toate resursele societății pentru a răspunde nevoilor de mobilitate specifice acestei zile, dar și pentru a arăta din nou că RATBV este o opțiune excelentă de transport în municipiu și zona metropolitană Brașov în fiecare zi și cu atât mai mult în cazul unor evenimente. Vă pot prezenta câteva exemple de linii ce vor fi suplimentate: într-o zi de duminică obișnuită, între orele 09.00 – 18.00, pe linia 36 sunt programate 2 autobuze, iar acum vom circula cu 8. Pe linia 34 în loc de 2 autobuze vor circula 6, pe 28 vor fi 7 autobuze în loc de 2 sau, poate cel mai bun exemplu, pe linia 41 vor circula 5 mașini în loc de una singură”, a declarat directorul general al RATBV S.A., Marian Geman.

Acesta a adăugat că dublări ale capacității de transport vor fi și pe liniile 1, 4, 6, 16, 17, 24, 31 și 50. Drept rezultat al acestei planificări, duminică, înainte și după Parada Junilor, frecvența îmbunătățită a trecerilor prin stații va fi, cu titlu de exemplu: liniile 4, 17, 36 și 50 – la 6 minute, liniile 1 și 5 – la 8 minute, liniile 2, 6 și 28 – la 9 minute etc. 

Pentru a asigura condiții de transport cât mai bune la finalul evenimentului, în perioada în care circulația pe Bulevardul Eroilor va fi restricționată, RATBV va grupa un număr de câteva zeci de autobuze și troleibuze în spatele Cercului Militar și pe Strada Nicolae Iorga, mijloace de transport ce vor fi puse în circulație din Livada Poștei imediat după reluarea circulației.     

Modificări și din cauza restricțiilor 

În ceea ce privește influențele restricțiilor de trafic asupra circulației mijloacelor de transport RATBV, facem următoarele precizări:

  • între orele 09.50 și aproximativ 10.20, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce în giratoriul din zona Maternității;  
  • începând cu aproximativ ora 10.20 și până după finalizarea paradei, autobuzele de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52, pe sensul de deplasare spre
  • Livada Poștei, vor întoarce pe strada Vlad Țepeș, cu o stație temporară în capătul acestei străzi;
  • începând cu aproximativ ora 10.00 și până după finalizarea paradei, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada Castanilor și apoi pe traseul obișnuit;
  • pe tot parcursul zilei de duminică, autobuzele de pe linia 50 vor circula până în capătul de linie Pe Tocile, (cu excepțiile amintite) fără a atinge zona Pietrele lui Solomon, iar începând de la aproximativ ora 10.20 și până la reluarea traficului rutier pe Bulevardul Eroilor și Strada Mureșenilor circulația liniei 50 va fi suspendată; 
  • autobuzele de pe linia 28 vor circula de la orele 10.00 și până după finalizarea paradei pe un traseu deviat, care implică deplasarea dinspre Stupini pe strada Avram Iancu, iar apoi întoarcerea pe străzile Nicolae Iorga și Lungă, fără a mai atinge capătul de linie Livada Poștei. 

Programarea matematică realizată pentru suplimentarea de autobuze și troleibuze, ce poate fi influențată din perspectiva frecvenței trecerilor prin stații de condițiile efective de trafic:

Nr. Crt.LiniaCap linie 1Cap linie 2Nr. autobuze DuminicaTotal autobuze cu suplimentareFrecvența rezultată
11Livada PoșteiTriaj368’-9’
22, 2BLivada PoșteiRulmentul269’-10’
34Tocile Gara Brașov486’
45Stad. MunicipalRoman7108’
56Livada PoșteiSaturn369’
616Livada PoșteiCărămidăriei2411’
717Livada PoșteiNoua5106’-7’
824Livada PoșteiBaciului1230’
928Livada PoșteiFundăturii279’
1031Livada PoșteiValea Cetății2510’
1134Livada PoșteiTimiș-Triaj2610’
1236Livada PoșteiIndependenței286’
1341Livada PoșteiStupini, Lujerului1513’
1450Tocile Camera de Comert486’

RATBV va suplimenta duminică și numărul punctelor de vânzare deschise de la 12 casierii la 21 de casierii, care vor funcționa după următorul program:

  • Livada Poștei, Stad. Municipal: 08.00 – 18.00
  • Tocile, Teatrul Dramatic, Sanitas: 10.00 – 18.00
  • Gară Brașov: 07.00 – 21.30
  • Hidromecanica, Complexul Mare, Berzei, Ștrand Noua: 09.00 – 17.00
  • Biserică Tractorul, Rulmentul, Vlahuță, Triaj, Școala 20, Gemenii, Saturn, Spitalul Județean, Roman, Noua: 08.00 – 16.00
  • Poiana Brașov: 10.30 – 18.30.

       Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma dispozițiilor Poliției Rutiere. RATBV va lua toate măsurile pentru ca după finalizarea paradei și reluarea circulației rutiere să se revină la traseele și orarele obișnuite sau suplimentate.

Vezi și: Restricții în traficul din Brașov, pentru Parada Junilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] RATBV, despre modificările în circulația autobuzelor / troleibuzelor, în ziua cu Parada Junilor […]

1 an în urmă

[…] la Juni? Lăsați mașinile acasă! Pe lângă modificările evidente (detalii aici) în circulația autobuzelor/troleibuzelor – suspendări, scurtări de trasee și devieri […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare