Expres

RATBV are un plan masiv de mobilitate și pentru Massif 2024

RATBV are un plan masiv de mobilitate și pentru Massif 2024

După ce planul de mobilitate implementat anul trecut prin intermediul operatorul RATBV, pentru desfășurarea primei ediții a festivalului Massif s-a dovedit un succes, și anul acesta sistemul de transport pentru Poiana Brașov se bazează, în principal, pe transportul public comun, completat de operatorii privați – taxi și firme de ridesharing.
„Ambiția comunității noastre de a pune Brașovul pe harta marilor festivaluri a devenit o realitate. Anul acesta vor ajunge pe scenele festivalului importanți artiști internaționali, care duc festivalul la un alt nivel. Ne așteptăm la mii de participanți în fiecare zi, care se adaugă turiștii din Poiana Brașov, astfel că am gândit, ca și anul trecut, un plan de mobilitate care să răspundă nevoilor celor care vor să ajungă la festival, fără a perturba traficul din Brașov, în special din zona centrală.

Vom avea autobuze suplimentare, pe majoritatea liniilor care fac legătura dintre cartiere și centrul orașului, precum și cu Poiana Brașov. Vom introduce curse speciale pentru festival, iar pe anumite linii, programul va fi prelungit până la ora 3.00. Anul trecut am dovedit că putem găzdui un eveniment de asemenea dimensiuni în cele mai bune condiții, fără a afecta viața comunității brașovene din cauza fluxului mare de vizitatori. Și în acest an suntem încrezători că partea de organizare care ne revine va fi un succes”, a declarat primarul Allen Coliban.

Conform operatorului de transport în comun RATBV, pe perioada desfășurării festivalului MASSIF 2024 se va aplica următorul plan de mobilitate:
În perioada 14 – 16 martie se suplimentează următoarele linii care fac legătura dintre Livada Poștei spre cartiere: 1, 2, 2b, 4, 6, 16, 17, 28, 31, 34, 36, 41. Programul se prelungește joi, vineri și sâmbătă până la aproximativ ora 01.00. Ora exactă a ultimelor plecări va fi afișată pe site-ul www.ratbv.ro în zilele premergătoare.
Linii care pleacă din Poiana Brașov spre cartiere, la sfârșitul spectacolelor: 1M,2M, 6M, 16M, 17M, 28M, 31M, 34M, 36M, 50M. Vor circula joi, vineri și sâmbătă cu ultimele plecări din Poiană la aproximativ ora 1.30. Duminică, ultimele plecări pe aceste trasee vor fi aproximativ în jur de 19.30.
Linia 20:
joi, vineri și sâmbătă, după ora 14.00, vor circula șase mașini. Frecvența va fi la circa 10 minute, dar cu monitorizare și posibilitatea de suplimentare operativă. Pentru primele trei zile de festival, ultimele plecări din Poiana Brașov vor fi la ora 3.00.
Pentru duminică, vor circula șase mașini de la ora 10.00 până la 22.30, iar ultima plecare din Poiana Brașov pe linia 20 va fi la ora 23.59.
Remorci biciclete: joi, vineri și sâmbătă vor circula doar până la orele 14.00, iar duminică deloc, din cauza fluxului mare de călători, a nevoii de operativitate și asigurare a ritmicității etc.
Linia 100:
joi, vineri și sâmbătă, după ora 14.00, vor circula patru mașini. Pentru primele trei zile de festival, ultima plecare din Poiana Brașov va fi la ora 3.00.
Pentru duminică, patru mașini de la ora 10.00, iar ultima plecare din Poiana Brașov la ora 22.30.
!! Atenție!! Linia 100 are plecări din capătul Livada Poștei în ambele sensuri: de la peronul de pe trotuarul unde este casieria pleacă spre Poiană, iar de la peronul 4 pleacă spre Gară.
Linia 130M: circulă joi, vineri și sâmbătă între orele 14.00 – 03.00, pe traseul parcare Cetate Râșnov – Poiana Brașov (terminal parcarea mare). În tot intervalul orar, circulă două autobuze, cu posibilitate de suplimentare dacă este cazul. Duminică, circulă de la 10.00 la 22.30 (ultima plecare din Poiana Brașov).
Linia 60 (Silver Mountain): joi, vineri și sâmbătă va circula până la orele 03.00, iar duminică, până la 22.30.
În toate cele patru zile va fi prelungit programul și la casieriile din Livada Poștei și Poiana Brașov, astfel: Livada Poștei, joi și vineri – între orele 06.00 -00.30, sâmbătă, între orele 08.00 – 00.30, duminică (8.00 – 22.30). Casieria Poiana Brașov: joi, vineri, sâmbătă, de la 08.00 – 02.00, iar duminică, între orele 08.00 și 22.00. Vor exista și echipe mobile de vânzare bilete în Livadă și Poiană. Pentru achitarea călătoriilor, RATBV recomandă plata cu: card de transport RATBV, card bancar, telefonul mobil prin aplicația 24pay.
În toate cele patru zile de festival, exceptând liniile suplimentate, pe toate liniile urbane sau metropolitane operate de RATBV, orarele se respectă conform programărilor de zi lucrătoare, zi de sâmbătă sau duminică.

Restricții de circulație

Pentru desfășurarea în condiții optime a festivalului Massif au fost aprobate următoarele restricții:
a) închidere parcarea mare Poiana Brașov pentru organizare terminal RATBV, stații taxi/Uber/Bolt, deszăpezire, centru de ridicare brățări de festival, zona de pauză personal bord, în perioada 13.03.2024 ora 20.00 – 17.03.2024 ora 22.00
b) restricționare circulație rutieră pe DN 1E Brașov – Poiana Brașov, cu trecere permisă exclusiv pentru mijloacele de transport public/ mașini de intervenție/ taxi/ ride-sharing/ riverani/ mașini acreditate, în perioada 14.03.2024 – 16.03.2024 între orele 16.00 – 01.00 și în ziua de 17.03.2024 între orele 11.00 – 22.00
c) amenajare stație temporară pentru stocare autobuze la AJOFM (Livada Poștei), în perioada 13.03.2024 ora 23.30 – 17.03.2024 ora 22.00.
Pe parcursul celor patru zile de festival, riveranii au acces rutier în intervalul orar restricționat, în baza unui permis de acces auto provizoriu. Acesta poate fi ridicat de la Centrul de Agrement (punctul de acreditări) din Poiana Brașov, între 12 și 17 martie, în intervalul orar 8.00 – 20.00, sau de la Primăria Brașov, Centrul de Informații pentru Cetățeni (luni – joi, între orele 8.00 – 16.00, vineri, între orele 8.00 – 13.00).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button