Expres
RATBV, anunț privind circulația autobuzelor de pe linia 411

RATBV S.A. a anunțat că, în perioada 25 – 29 august, autobuzele care deservesc linia metropolitană 411 (Rulmentul – Sânpetru Residence) vor circula pe un traseu deviat pe raza comunei Sânpetru, doar pe sensul spre capătul de linie Residence. Modificarea temporară este determinată de realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră în zona străzii Republicii din Sânpetru.
În aceste condiții, autobuzele de pe linia 411 vor circula pe Calea Hărmanului, pe ambele sensuri de deplasare și nu vor mai deservi stațiile Cartier, Biserica Ortodoxă, Ghiscan, Dealului și Calea Hărmanului 2, toate aflate pe sensul de deplasare spre capătul de linie Residence.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

