Expres

RATBV, anunț privind abonamentele pentru elevi și studenți

RATBV a anunțat astăzi faptul că Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv) a emis Decizia prin care a aprobat modalitățile de acordare a abonamentelor de transport pentru elevi și studenți, în conformitate cu HG nr. 810/08.09.2023, privind aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi.

     Astfel, de la 1 octombrie, se acordă gratuitate la serviciul public de transport local, inclusiv metropolitan, elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat. Potrivit Deciziei Consiliului Director al AMDDTPBv se disting patru situații aplicabile elevilor:

  • elevii cu domiciliul/reședința în Municipiul Brașov, înmatriculați în cadrul unităților de învățământ cu sediul în Municipiul Brașov, beneficiază gratuit pe raza teritorial administrativă a Municipiului Brașov de ”Abonament lunar URBAN” valabil pe traseele de transport public local din Municipiul Brașov;
  • elevii cu domiciliul /reședința în UAT-urile membre al AMDDTPBv (mai puțin UAT Municipiul Brașov), înmatriculați în cadrul unităților de învățământ cu sediul în UAT-ul de domiciliu/reședință sau în unul din UAT-urile membre cu excepția Municipiului Brașov, beneficiază gratuit de ”Abonament lunar PERIURBAN” valabil pe traseele de transport publlic local din UAT-ul respectiv;
  • elevii cu domiciliul/reședința în UAT-urile membre al AMDDTPBv (mai puțin UAT Municipiul Brașov), înmatriculați la o unitate de învățământ cu sediul în Municipiul Brașov sau elevii cu domiciliul/reședința în Municipiul Brașov, înmatriculați în cadrul unităților de învățământ cu sediul în UAT-urile membre al AMDDTPBv, beneficiază gratuit de ”Abonament lunar METROPOLITAN”, valabil pe traseele de transport public local din Zona Metropolitană Brașov;
  • elevii cu domiciliul/reședința în orice alt UAT situat în afara limitelor AMDDTPBv, înmatriculați la o unitate d eînvățământ cu sediul într-un UAT membru al AMDDTPBv, în baza unei declarații pe propria răspundere, beneficiază gratuit de un singur titlu de călătorie ”Abonament lunar URBAN”, ”Abonament lunar PERIURBAN” sau ”Abonament lunar METROPOLITAN”, după caz, vaabil pe traseele de transport public local din UAT-ul respectiv/pe traseele de transport public local din Zona Metropolitană, dacă utilizează și transportul public local pe traseul de la domiciliu la școală.

      Pentru a beneficia de unul dintre aceste tipuri de abonament gratuit, lunar, încărcat pe un card de transport personalizat și netransmisibil, elevii vor solicita emiterea/încărcarea acestuia la centrele de vânzare RATBV, prezentând următoarele documente:

  • carnetul de elev, completat cu toate datele la zi, vizat prin ștampilă pentru anul școlar în curs, care va avea înscris pe prima filă CNP-ul și domiciliul elevului sau adeverință eliberată de unitatea de învățământ, prin care se atestă faptul că elevul este înscris la cursuri pentru anul școlar în curs;
  • cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani sau certificatul de naștere în copie, pe suport de hârtie, pentru elevii sub 14 ani și CI părinte/reprezentant legal.

     În primele 30 de zile de la începerea anului școlar se va accepta eliberarea titlului de călătorie gratuit lunar pentru elevi și în baza carnetului de elev vizat pentru anul școlar anterior. Cardul de transport pentru elevi se va emite gratuit elevilor. În caz de pierdere / furt / distrugere a cardului, elevii pot solicita un nou card la centrele RATBV, cu condiția achitării taxei de reemitere card nominal (5 lei). Reamintim faptul că, la verificarea legalității călătoriei, elevii vor prezenta cardul încărcat și VALIDAT, precum și carnetul de note sau adeverința emisă de școală.

       Tot de la 1 octombrie se acordă o reducere de 10% studenților înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate de pe raza Municipiului Brașov, până la împlinirea vârstei de 30 de ani la achiziționarea unui Abonament lunar URBAN sau METROPOLITAN, la solicitarea studentului, valabil pe mijloacele RATBV, după cum urmează:

  • studenții cu domiciliul/reședința în Municipiul Brașov beneficiază de reducere de 10% la achiziționarea unui Abonament lunar URBAN valabil pe traseele de transport public local din Municipiul Brașov;
  • studenții cu domiciliul în Cristian, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni, Vulcan, Ghimbav, Predeal, Râșnov, Zărnești, Codlea sau Săcele, localități membre AMDDTPBv, beneficiază de reducere de 10% la achiziționarea unui Abonament lunar METROPOLITAN valabil pe traseele de transport public local din zona metropolitană.

     Pentru a beneficia de titlu de călătorie redus lunar, încărcat pe un card de transport personalizat și netransmisibil, studenții vor solicita emiterea / încărcarea cardurilor la centrele RATBV în baza carnetului de student vizat pentru anul universitar în curs / adeverinței eliberate de instituția de învățământ superior și a cărții de identitate.

      Cardul de transport pentru studenți se emite gratuit, iar taxa de reemitere este de 5 lei. La verificarea legalității călătoriei, studenții vor prezenta cardul de transport încărcat și VALIDAT, precum și carnetul de student / adeverința.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare