RAT BRAŞOV ne explică abia acum cum plătim serviciile de transport
Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Brașov a început astăzi desfășurarea unei ample campanii de informare a utilizatorilor serviciilor de transport public de călători cu privire la modalitățile de plată a călătoriilor prin intermediul instrumentelor puse la dispoziție odată cu implementarea Proiectului „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun”.
„Campania se va desfășura, în principal, prin distribuția a 50.000 de pliante care conțin informații referitoare la tipurile de carduri de transport și de bilete de hârtie, la modul de utilizare a automatelor de vânzare, la posibilitățile de reîncărcare și consultare a cardurilor la automatele de vânzare, precum și la modalitatea de validare a biletelor și cardurilor. Nu în ultimul rând, facem din nou cunoscute, și prin intermediul acestor pliante, modalitățile în care putem fi contactați prin call-center-ul deschis în această lună, serviciu care este tot mai folosit și mai apreciat de utilizatorii transportului în comun”, a declarat directorul general al R.A.T. Brașov, Cristian Radu.
Pliantele informative vor fi amplasate în locuri special amenajate în terminalele din capetele de linie, urmând să fie distribuite și în alte modalități: prin intermediul casieriilor și punctelor de vânzare, prin amplasarea în autobuze și prin difuzare cu ajutorul unor operatori de teren.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.