Expres

Râşnoveanca Dor Geta Popescu, record de vârstă european pe Elbrus

  • Geta Dor Popescu Elbrus1_191708.JPG
  • Geta Dor Popescu Elbrus_191709.jpg
 

La doar 12 ani şi două luni alpinista râşnoveancă Dor Geta Popescu a stabilit un nou record european de vârstă prin atingerea vârfului Elbrus, de 5.647 metri. Ascensiunea a avut loc pe o vreme nefavorabilă, cu vânt în rafale de 60 km/oră, ceaţă şi o calitate proastă a zăpezii. Geta a reuşit să atingă vârful sâmbăta trecută, la ora locală 11.30, împreună cu membrii Altitude Expeditions Team, obiectivul acestora fiind ca tânăra râşnoveancă să realizeze o nouă performanţă, a doua din acest an, după cea din Kilimanjaro. „Pentru mine a fost cea mai grea ascensiune de până acum, vântul puternic şi ceaţa m-au făcut să lupt cam 8 ore pentru atingerea vârfului. Am fost foarte determinată pentru ca ratasem încercarea din expediţia de anul trecut şi acum era ultimul sezon în care puteam stabili recordul european pe Elbrus”, a spus alpinista. Vârful Elbrus face parte din lanţul Caucaz, partea europeană a masivului şi este de origine vulcanică, fiind astfel inclus în „Circuitul Seven Summits” al celor mai înalte vârfuri de pe fiecare continent şi în „Circuitul 7 Volcanoes” al celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent. În palmaresul Dor Getei Popescu, reuşita de pe Elbrus reprezintă al doilea vârf „Circuitul Seven Summits”, după Kilimanjaro, şi al treilea din „Circuitul 7 Volcanoes”, după Damavand şi Kilimanjaro. Ieri, echipa Altitude Expeditions Team a ajuns în România, dar de joi Dor Geta Popescu va începe antrenamentele în „Circuitul 7 Munţi din Grădina Carpaţilor”, cu o ascensiune pe vârful Moldoveanu din munţii Făgăraş.

În urmă cu o lună, râşnoveanca a escaladat Uhuru Peak (5895 m) din masivul Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa, devenind cea mai tânără româncă ce reușește acest lucru. Ea a devansat-o astfel pe sora ei mai celebră, Crina Coco Popescu.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Dor Geta Popescu a devenit cea mai tânără româncă pe Kilimanjaro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button