RAR, anunț de ultimă oră după avaria fără precedent! Activitatea pentru ITP și tahografe, afectată în toată țara / Cât ar putea dura situația
Registrul Auto Român (RAR) se confruntă în continuare cu o problema la camera serverelor centrale și au chemat inclusiv specialiști IT din afara instituției pentru a încerca să rezolve. Cei de la RAR transmit clienților faptul că se vor putea efectua anumite operațiuni în format fizic, iar contravaloarea serviciilor va fi achitată în momentul în care vor fi livrate toate documentele.
„Un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale RAR, a perturbat activitatea instituției și a afectat derularea serviciilor programate cu clienții la nivel național. Conducerea Registrului Auto Român a mobilizat toată logistica necesară pentru a diminua efectele generate de această situație. RAR a apelat și la specialiști externi, experți în IT, pentru suport tehnic.
Până la remedierea situației apărute, clienții se pot prezenta la sediile RAR conform programărilor pe care le-au efectuat, iar documentele solicitate (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate și în sistemul informatic. Angajații RAR îi vor anunța pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestațiilor sau, după caz, în alte situații speciale”, au transmis reprezentanții RAR.
Totodată, RAR a luat decizia ca plata pentru serviciile efectuate să fie făcută doar în momentul în care se vor fi eliberate documentele în format fizic.
Avaria afectează și aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a ITP de către stațiile de inspecție tehnice autorizate, precum și interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. În acest moment, activitatea stațiilor ITP este complet sistată.
Incidentul a fost semnalat ieri, 21 noiembrie, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire și stingere a incendiilor s-au declanșat și au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR. Situația nu a fost generată de un atac cibernetic și nu a existat un incendiu în camera serverelor și nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii.
„ATENȚIE, STIMAȚI CLIENȚI! Din cauza unor probleme tehnice MAJORE la RAR și serverele care gestionează întregul sistem din România, activitatea pentru ITP și tahografe este TEMPORAR AFECTATĂ. Documentele necesare nu pot fi emise momentan”, „22.11.2024 ANUNȚ În urma avariei care a avut loc ieri 21.11.2024 la incinta serverelor RAR, Vă anunțăm că în continuare activitățile cu publicul din cadrul stațiilor ITP și cele de VERIFICARI TAHOGRAFE sunt sistate la nivel național până la remedierea defecțiunilor sistemului informatic!!! Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, sunt anunțurile unor stații ITP, iar situația este similară la nivel național.
„Ne prezentăm scuzele pentru această situație fără precedent și vă asigurăm că facem tot ce este tehnic posibil pentru a o putea remedia cât mai rapid, motiv pentru care toți angajații care au atribuții în gestionarea unei astfel de situații au lucrat în mod continuu de la apariția incidentului și vor fi mobilizați, prin rotație, 24 de ore din 24 până când vor fi restabilite toate sistemele informatice”, arată un comunicat al RAR.
„Dacă se lucrează la foc automat și cu cap, serverul operațional al RAR va putea fi repus în funcțiune într-o săptămână. În acest timp, toată activitatea RAR în țară va fi blocată, adică nu se va putea face nici ITP și nici verificări RAR”, a precizat pentru puterea.ro un director de la RAR.
Practic, activitatea celor circa 4.000 de stații ITP din întreaga țară care erau în conexiune directă cu serverul RAR este blocată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.