Expres

Rafila este investigat de Parchetul European

Rafila este investigat de Parchetul European

Rafila este investigat de Parchetul European ca urmare a sesizării deputatului USR Emanuel Ungureanu. Parchetul European anunță că a început investigațiile în legătură cu milioanele de euro din PNRR alocate de ministrul Alexandru Rafila vechilor săi colaboratori de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru servicii de consultanță. Ancheta a fost declanșată în urma sesizării depuse, în martie 2024, de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Consultanța este opțională în PNRR și a fost inclusă pentru ca statul român, în situațiile în care nu are specialiști pe un anumit domeniu, să poată apela la cei de pe piață. Rafila a tăiat însă 740 de milioane de euro de la construcția de spitale și a dat pentru consultanță.

Am primit oficial, zilele trecute, confirmarea că Parchetul European a început investigațiile în dosarul deschis în urma sesizării mele și sper să fie oprită hemoragia din fondurile europene declanșată de Rafila prin contractele de consultanță inutile. Iar banii din PNRR pe care i-a pus acolo USR pentru investiții să meargă către destinația firească, adică pentru construirea de spitale noi”, declară Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.

În luna martie, deputatul USR a sesizat Parchetul European și DNA cu privire la contractul de consultanță, în valoare de 20 de milioane de euro, încheiat de către ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, în mod discreționar, din fondurile alocate de Uniunea Europeană prin PNRR.

Contractul, semnat de către Alexandru Rafila cu foștii săi colaboratori de la OMS, ridică suspiciuni uriașe că a fost încheiat prin comiterea unor fapte de abuz în serviciu, delapidare și înșelăciune.

În plus, există suspiciunea că o parte din sumele acordate din PNRR pentru consultanță se suprapun cu alte sume acordate, pentru același tip de activități, altor instituții, precum Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate. Această ultimă instituție a obținut, tot din fonduri europene, un contract pentru proceduri de evaluare și creștere a standardului calității actului medical în sistemul sanitar românesc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 luna în urmă

SĂ FIE PRIMITĂ.

DAR CINE INVESTIGHEAZĂ MILIOANELE DE DOZE COMANDATE ȘI PLĂTITE FĂRĂ NICI-UN TEMEI!?

Ron
1 luna în urmă

Ia sa vad idioții care votează prostește pnl psd cum dau dislike!!
Voi nu vedeți proștilor că votați cu dosul numai panarame,din cauza unor alegători ca voi fara minte avem jegurile astea in Ministere și Primării????
Fraierilor!

Citeşte şi...
Close
Back to top button