Expres

Raed Arafat ameninţă cu demisia

  • raedarafat_5.jpg

Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a vorbit la Digi 24, luni seară, despre riscul ca SMURD să se dezintegreze sau să se întoarcă la nivelul anilor 2000.

„Riscul este să strici ce funcţionează şi să nu pui nimic mai bun în loc. Tot ce am auzit până acuma nu este o viziune nouă, este o întoarcere la trecut. Sunt lucruri luate din memoria unor persoane care se perindă şi dau sfaturi, aceste persoane nu sunt în stare să vadă evoluţiile care au fost şi au fost împotriva lor de când sunt aceste evoluţii şi ele trăiesc în trecutul lor şi în memoria lor, a anilor 2000…Dacă persoana doctorului Arafat deranjează, eu sunt într-o poziţie numită, nu sunt nici ales, nici pe concurs, sunt numit. Dacă eu sunt cel care deranjez şi dacă eu dispar şi sistemul poate fi lăsat să meargă mai departe, atunci soluţia e simplă: depersonalizează sistemul de persoana lui Arafat şi sistemul merge mai departe. Dar nu distrugi sistemul în ideea că depersonalizezi, dacă l-am dezintegrat. Nu, asta nu e depersonalizare, e dezintegrare”, a declarat Raed Arafat.

Întrebat dacă ar pleca din funcţie, secretarul de stat a răspuns: „Nu numai eu, cred că mulţi colegi gândesc la fel cum gândesc şi eu”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button