Expres

Radare „în cascadă”, pe DN 13 Brașov – Mureș

Radare „în cascadă”…

Serviciul Rutier Brașov, împreună cu Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Poliția Orașului Rupea și cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Mureș, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe DN 13. Agenții au acționat în sistem „Cascadă”, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.


În cadrul activităților desfășurate au fost angrenați 20 de polițiști, 14 dintre aceștia fiind din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care au utilizat 5 aparate de măsurare a vitezei.


Pentru abaterile constatate, pe raza teritorială a județului Brașov, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.000 lei și au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere, unul pentru depășirea limitei legale de viteză și unul pentru conducere a vehicululului sub influența alcoolului.

„Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să adopte un comportament care să le confere siguranță în trafic și să respecte reglementările rutiere prevăzute pe sectorul de drum pe care rulează”, a transmis IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button