Expres

Puține adăposturi civile la Brașov și nici 50% nu sunt operaționale

Puține adăposturi civile la Brașov și nici 50% nu sunt operaționale

Situația adăposturilor de protecție civilă din județul Brașov s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, care este și președintele CJSU, a prezidat, alături de subprefectul Ambrus Izabella Agnes și de inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, col. Lucian Marciu, ședința în care a fost prezentat raportul intitulat „Aspecte privind situația adăposturilor de protecție civilă din județul Brașov”.

În județul Brașov, conform evidențelor ISU Brașov, există două puncte de comandă pe linia protecției civile (unul județean și unul la nivelul municipiului Brașov) și 217 adăposturi, dintre care 148 publice și 69 private.

Dintre aceste adăposturi, 93 sunt operative. De asemenea, 515 spații pot fi amenajate ca adăposturi de protecție civilă, cărora li se alătură 10 peșteri, galerii și tuneluri, care au fost igienizate de curând.

„De menționat că unele dintre adăposturile neoperative nu pot fi aduse în stare de operativitate, întrucât fie nu îndeplinesc criteriile (fiind, de exemplu, construcții din cărămidă sau având modificări structurale efectuate acum 2-3 decenii), fie nu au clarificată situația juridică privind dreptul de proprietate, fie se găsesc pe platforme industriale care s-au închis ori sunt dezafectate”, se arată în raport.

A fost reiterat faptul că, în timp de pace, adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste, potrivit Legii nr. 481/2004, privind protecția civilă.

Ce prevede Legea nr. 481/2004

De asemenea, au fost reamintite alte prevederi ale Legii nr. 481/2004;

Art.27 lit.h) Primarul are următoarele atribuții principale: (…) dispune măsuri și controlează modul de întreținere a spațiilor de adăpostire colective de către administratorul acestora

Art.28 alin. (1) lit.l) – Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligaţii principale: (…) menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni alarmare, spaţiile de adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le verifică periodic”.

Art.45, alin. (7)Deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare

Conform datelor existente în februarie 2022, În județul Brașov existau 211 adăposturi civile, lista acestora fiind făcută publică pe site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) aici.

La nivel național, România ar deține peste 4.500 de asemenea adăposturi.

Puține adăposturi civile la Brașov și nici 50% nu sunt operaționale


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
2 ani în urmă

Cine e buhaiul ăla în albastru? Că nici nu încape în poză de gras ce e? Ăla ce rol are? Pe cine și de ce „apără”. Că, după cât e de umflat, nici nu se poate apleca să-și lege șireturile?… Citeşte mai mult »

Back to top button