Expres

Puteți lua parte și virtual la „Valul de lumină” pentru copiii plecaţi prea curând

 

E.M.M.A. marchează, ca în fiecare an, pe 15 octombrie „Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor”, doar că anul acesta, un pic diferit. Evenimentul se desfăşoară anual în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar şi în câteva ţări europene, iar duminică seară, de la ora 19.00, braşovenii sunt aşteptaţi să aprindă lumânări, în memoria copiilor plecaţi prea curând într-un alt tărâm. „Timp de o oră, lumânările sunt lăsate să ardă şi astfel, datorită diferenţei de fus orar, se creează un «Val de Lumină» care face înconjurul globului şi durează 24 de ore.  E.M.M.A. va organiza acest eveniment şi în acest an, dar altfel… şi anume: va crea un Val de Lumină (şi) on-line! Cu excepţia a 9 oraşe, unde se va organiza în loc public, vom proceda aşa cum fac străinii, mai exact: ei nu se adună în locuri publice şi nu pun zeci sau sute de lumânări la un loc, cum a făcut E.M.M.A. în cei 7 ani în care a organizat acest eveniment, ci cei care doresc să participe vor aprinde una sau mai multe candele în locul în care se vor afla în seara de 15 octombrie  şi le vor ţine aprinse între orele 19:00-20:00. Pentru a avea impactul dorit, adică mesajul nostru să ajungă la cât mai multă lume, în seara aceea, apelăm la toţi voluntarii, prietenii şi susţinătorii E.M.M.A. să aprindă candele, să facă poze şi să facă «live»-uri pe Facebook şi alte pagini de socializare (care să dureze câteva minute, filmând candelele aprinse), pentru a crea un Val de Lumină, virtual!”, au precizat organizatorii. Din județul Braşov, oraşe în care evenimentul va fi organizat în loc public sunt Codlea şi Făgăraş. Mai multe informaţii pot fi accesate pe organizatiaemma.ro/15octombrie2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare