Expres

Puteți fi „eroul din umbră”

 

Cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorilor, care se serbează în fiecare an în luna septembrie, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a lansat campania de înscriere on-line „Donează o şansă la viaţă”. Orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, se poate înscrie de acasă. În filmuleţul educativ care poate fi descărcat pe site-ul www.registru-celule-stem.ro se explică ce trebuie să ştie şi cum poate deveni cineva donator. Statisticile arată că la fiecare 3 minute, în lume, un om este diagnosticat cu un cancer de sânge. Mulţi dintre aceştia pot fi vindecaţi prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil. Mai puţin de 30% dintre pacienţi au un donator compatibil în familie, pentru restul de 70%, singura şansă la viată fiind găsirea unui donator compatibil neînrudit, din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice.

„Până acum, înscrierea se putea face doar în centrele specializate, acum intenţionăm să implementăm un sistem în care înscrierea să se realizeze online, lucru care va duce cu siguranţă la creşterea numărului celor înscrişi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii. În acest an, 7.000 de donatori români s-au înscris în acest Registru, astfel că acum, numărul total al celor înregistraţi este de 57.000. De la înfiinţarea Registrului Naţional de Celule Stem Hematopoietice, în aprilie 2013, 187 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi, dintre care doar şapte pacienţi au reuşit să găsească donatori compatibili din România. În prezent, 43 de pacienţi români sunt în aşteptarea unui donator, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii. Registrul Naţional este conectat la întreaga lume. Cu cât sunt mai mulţi donatori înregistraţi, cu atât cresc şansele unui bolnav de a-şi găsi un donator compatibil. Registrele din 55 de ţări numără împreună aproape 34 de milioane de potenţiali donatori.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button