Expres

PSD Brasov cere prefectului anularea a doua hotarari ale Consiliului Local

  • logomytex.png
 

Conducerea filialei PSD Brasov a dat ieri publicitatii o scrisoare deschisa adresata prefectului Aurelian Danu (PD), prin care ii solicita acestuia sa analizeze si sa dispuna anularea hotararilor Consiliului Local Brasov care vizeaza vanzarea unui teren aflat pe strada Bazaltului nr. 2, precum si decizia de a se plati despagubiri de circa 3 milioane de euro pentru achizitionarea proprietatii Stirbei, unde pana la retrocedarea catre fostul proprietar, a functionat Palatul Copiilor.
Precizam ca in sedinta ordinara de luni consilierii locali brasoveni, cu exceptia votului impotriva al celor social-democrati, au aprobat solicitarea firmei Tivina SRL de dobandire a dreptului de proprietate asupra terenului de pe Bazaltului nr. 2, firma fiind reprezentata legal de Maor Zinger.
Dobandirea dreptului de proprietate a fost motivata de necesitatea continuarii si a extinderii investitiilor realizate la Eliana Mall, care pana acum se cifreaza la 4,4 milioane de euro. In anul 1999, prin HCL nr. 300, municipalitatea a aprobat concesionarea terenului in cauza, ca urmare a unei licitatii publice, catre SC Dip&GIP SRL (apartinand actualului deputat PD Dumitru Puchianu), la pretul de 16,25 USD/mp. Contractul dintre Dip & Gip si Primarie a fost incheiat in anul 2000. Potrivit raportului de specialitate care a insotit proiectul hotararii adoptate luni, privind vanzarea terenului, la 12,5 euro/mp pentru o suprafata de 14.500 mp, in conformitate cu Legea 50/1991 contractul initial a fost modificat prin act aditional, dreptul titlului de concesiune fiind al societatii Tivina . In mod normal si legal, la momentul cand firma care si-a adjudecat concesiunea a renuntat la teren, ar fi trebuit sa se stinga si raporturile contractuale, iar suprafata sa revina in administrarea municipalitatii si sa se organizeze, eventual, o noua licitatie.
Consilierii PSD vor ataca in contencios administrativ
In scrisoare, social-democratii precizeaza ca masinaria de vot a primarului Scripcaru functioneaza perfect pentru a da un caracter aparent legal afacerilor pe bani publici ale clientelei sale . Pentru a-si motiva afirmatiile, semnatarii sustin ca este nelegala transmiterea dreptului de concesiune a unui teren din patrimoniul municipalitatii de la o firma privata la alta: Solicitam pe aceasta cale ca Institutia Prefectului Judetului Brasov sa analizeze modul in care concesiunea prin licitatie publica a fost transmisa, prin act aditional la contract, unei alte persoane juridice decat cea care a incheiat contractul .
Pe de alta parte, conducerea PSD Brasov cere prefectului Danu ca, in cazul despagubirilor pentru Palatul Stirbei, sa fie analizata oportunitatea platii, in conditiile in care municipalitatea nu are bani pentru repararea drumurilor, achizitionarea de autobuze sau alte investitii si este nevoita sa apeleze la imprumuturi publice, care vor indatora comunitatea pe foarte multi ani . In final, social-democratii brasoveni concluzioneaza ca actiunile primarului ar trebui verificate cu atentie si de alte institutii ale statului: Chiar daca prefectul Aurelian Danu, subordonat politic primarului Scripcaru, nu va lua nici o masura in acest sens, consilierii locali ai PSD vor ataca la instanta de contencios administrativ cele doua hotarari ale CL Brasov .
Primaria a ajuns cel mai important agent imobiliar din municipiu!
Presedintele Organizatiei municipale a PSD Brasov, Nicolae Tucunel, a explicat ieri, intr-o conferinta de presa, de ce s-a ajuns la formularea scrisorii: Primaria a ajuns sa fie cel mai important agent imobiliar din municipiu, care face concurenta neloiala societatilor comerciale specializate. Daca actiunile conducerii acestui for ar fi spre binele comunitatii, nu am avea nimic impotriva, dar se vinde ieftin si se cumpara scump. In cazul terenului din Bartolomeu, pretul de vanzare este cu mult sub cel practicat pe piata, adica de cel putin 80 de euro/mp. In aceste conditii, nu e vinovat cel care cumpara, ci acela care vinde! . Tucunel a precizat ca Scripcaru va ajunge sa vanda tot patrimoniul orasului, fara a se gandi ca aceste valori ar trebui pastrate: Se merge pe ideea: «Radem tot si dupa noi potopul!». Ma intreb daca acei consilieri care au votat in favoarea proiectului au constiinta impacata? Atunci cand se ia o hotarare de o asemenea importanta, alesii locali nu ar trebui sa asculte de decizia liderului de partid . Tucunel a spus ca daca in cazul terenului din Bartolomeu pretul la care s-a vandut a fost unul scazut, in cazul ofertei pentru Palatului Stirbei lucrurile au stat invers. Sursa citata a afirmat ca actualul proprietar a acceptat de la o terta persoana juridica, pana la implicarea CJ si a CL Brasov, o oferta de 2 milioane de euro: S-au acceptat acum, de catre Consiliul Local, aproape 3 milioane de euro! De unde atata marinimie!?! Ma doare sufletul cand vad ca unii isi bat joc de banii publici! Sa se inteleaga ca noi toti vom plati acesti bani! . Sursa citata a spus ca in conditiile acestor abuzuri certe , prefectul ar trebui sa intervina, dar ca este putin probabil pentru ca daca se zburleste domnul primar la el, Danu este primul care fuge pe usa . Pozitia adoptata de Tucunel a fost sustinuta si de colegul sau de partid, secretarul filialei pentru probleme de comunicare, Mihai David: Vom face apeluri catre PNA, la toate ministerele, in Parlament, peste tot pentru a cere ca legea sa fie respectata, pentru ca in acest mod sunt pusi pe fuga investitori seriosi, in timp ce acolitii lui Scripcaru prospera .
Prefectul promite ca va asigura respectarea legii
Referitor la acuzatiile social-democratilor, primarul George Scripcaru nu a dorit sa faca foarte multe comentarii: S-a discutat destul in sedinta de plen! Corect ar fi ca PSD sa ceara si analizarea proiectului lui Atomei (referirea fiind la consilierul local social-democrat Gheorghe Atomei, caruia i s-a vandut in cadrul aceleiasi sedinte un teren situat pe str. Uranus, tot pentru continuarea unor investitii – n.r.)! Procedura a fost aceeasi! A fost vorba doar de o oportunitate prin care aducem bani la bugetul local! Le multumesc PSD-istilor pentru atentie! . Nici prefectul Danu nu a fost prea darnic in declaratii: Nu stiu despre ce este vorba in aceste hotarari! Astept sa primesc documentatia de la CL, pentru ca ulterior sa ne pronuntam daca deciziile au fost sau nu legale. Tot ce pot sa promit este ca legea va fi respectata! . Danu a respins sec afirmatiile membrilor PSD potrivit carora ar fi subordonat politic lui Scripcaru: Este parerea lor! . Omul de afaceri Maor Zinger ne-a declarat ca nu doreste sa faca nici un fel de comentariu legat de acest subiect. Deputatul PD Dumitru Puchianu nu a putut fi contactat telefonic in cursul zilei de ieri, surse apropiate acestuia spunand ca este plecat din tara. In ceea ce-l priveste, consilierul PSD Gheorghe Atomei ne-a declarat ca eu, practic, am cumparat terenul de sub complexul care imi apartine si care a fost construit in anul 1968 . Atomei a precizat ca a platit 80 de euro/mp pentru suprafata de circa 200 mp de sub cladire, in timp ce firmei Tivina i s-a vandut un teren viran, tot in intravilanul orasului cu 12 euro/mp , mentionand si ca eu cred ca oricine ar dori sa achizitioneze la acest pret suprafete construibile de zeci de mii de metri .
Nu stiu sa fie cineva clientul primarului!
Consilierul local Paul Gontea (PD) nu a fost atat de retinut in afirmatii sustinand ca este normal ca un partid de opozitie sa aiba anumite nemultumiri: S-au gandit ca Palatul Stirbei nu trebuie sa fie achizitionat. De ce? Poate vrea dl. Constantin Nita sa cumpere imobilul, ca tot are multe proprietati. Vor sa caute nod in papura . Gontea a sustinut ca pretul pentru terenul de pe Bazaltului a fost stabilit in urma unor expertize. Este dreptul lor (al celor de la PSD, n.r.) sa faca aceste demersuri. Oricum prefectul le va analiza si va gasi o solutionare potrivit legislatiei in vigoare , a mai spus consilierul PD. La randul sau, consilierul PNL Sorin Gulea a mentionat ca achizitionarea Palatului Stirbei este o chestiune de oportunitate, argumentand ca aceasta cladire poate fi valorificata si poate aduce bani la bugetul local. Atitudinea PSD-istilor este obstructionista. Se vede ca nu citesc materialele din intrebarile pe care le pun in timpul sedintei. Nici macar nu stiu despre ce suprafete de teren este vorba. In mandatul trecut, oamenii lor reglementau anumite afaceri. Ar trebui sa-si intrebe colegii de partid care incercau sa-si regleze afacerile cu primarul. Acum, eu nu stiu sa fie cineva clientul primarului! , a afirmat Gulea. (Departamentul POLITIC)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare