Expres

Protocol între Patriarhia Română și CNAS

Protocol între Patriarhia Română și CNAS

Patriarhia Română, prin Centrul de presă Basilica, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au încheiat un protocol de colaborare pentru a sprijini persoanele care au nevoie de tratament oncologic.

Acordul a fost semnat marți la Palatul Patriarhiei de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, coordonatorul Centrului de Presă Basilica, și Valeria Herdea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Scopul acordului este crearea unui parteneriat instituțional care să răspundă nevoii de comunicare și informare pentru orice persoană care se confruntă cu suspiciunea unui diagnostic oncologic, cu recomandarea de tratament de specialitate sau servicii de suport, conexe actului medical.

Obiectivul protocolului este facilitarea accesului echitabil și nediscriminatoriu al pacienților oncologici la serviciile de diagnostic, tratament și evaluare necesare pentru creșterea duratei de supraviețuire și îmbunătățirea calității vieții acestora, servicii suportate din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

„Este o lucrare pe care Biserica noastră o desfășoară de multă vreme. Punctele principale ale acestui protocol sunt împreună lucrarea în prevenția bolilor oncologice, în diagnosticarea lor precoce, în tratamentul și evaluarea succesivă după tratamentele respective”, a declarat PS Varlaam Ploieșteanul.

Dr Valeria Herdea a spus că „este important ca acești oameni să-și recapete demnitatea, valoarea și să fie sprijiniți de întreaga societate. Pentru că, până la urmă, pacientul cronic, pentru că de fapt despre asta vorbim, este pacientul unei comunități. Iar comunitatea nu poate exista decât dacă există împreună atât latura spirituală îmbinată cu cea fizică”.

Protocolul se înscrie în îndeplinirea obligațiilor CNAS prevăzute de Legea nr. 95/2006, de informare a pacienților, de consultanță și asistență în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, fără să dubleze activitățile sau rolurile pe care le au alte instituții și organisme în implementarea Planului Național de Prevenire și Combatere Cancerului în România.

Protocolul de cooperare a fost încheiat în contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button