Expres

Proteste și în Sănătate. La BRAȘOV, deocamdată, se stă la masa dialogului

 

Angajaţii din Sănătate au anunţat mitinguri în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului, marți, 28 decembrie, pentru acordarea drepturilor salariale. În paralel, vor avea loc manifestări de susținere în spitalele din țară.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a anunţat, luni, 27 decembrie, printr-un comunicat de presă, desfăşurarea Mitingului naţional al lucrătorilor din sănătate, marți, în data de 28 decembrie. „În cadrul acestei acţiuni vom «colinda» instituţiile esenţiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia, rostindu-le «Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate» şi urându-le înţelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniştilor din sănătate. «Colindul» va fi susţinut de toate categoriile de lucrători din sănătate, «urăturile» acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din ţară”, se arată în comunicat.

Protestele vor începe la ora 10:30, cu un miting în Piața Victoriei, cu respectarea numărului maxim de participanți permis de lege. De la 12:30 vor avea loc mitinguri la Palatul Cotroceni și la Palatul Parlamentului, cât și manifestări de susținere desfășurate în spitalele din țară.

„Având în vedere faptul că modalitatea în care au fost stabilite interdicţiile actuale vizează restricţionarea dreptului de proteste (spre exemplu, pot fi desfăşurate concerte în aer liber cu 1.000 de persoane, în timp ce un miting de protest nu poate fi desfăşurat cu mai mult de 100 de persoane), guvernanţii utilizând în acest caz măsurile de protecţie împotriva pandemiei ca armă de luptă împotriva dreptului lucrătorilor de a-şi promova interesele, ne vedem nevoiţi să utilizăm alte soluţii legale de acţiune pentru apărarea intereselor lucrătorilor din sănătate. Manifestările desfăşurate în spitale constituie un exemplu în acest sens”, a mai transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

De altfel, la Brașov, prefectul Mihai Cătălin Văsii a prezidat vineri ședința extraordinară a Comisiei de Dialog Social, convocată la solicitarea Sindicatului Medisan-Sanitas Brașov, afiliat Federației Sanitas.

În cadrul ședinței, reprezentanții sindicali au prezentat revendicările Federației Sanitas, legate de aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu referire la angajații din sistemul sanitar, astfel:

– acordarea majorării salariilor de bază la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022 pentru toate categoriile de personal din Sănătate și Asistență Socială;

– acordarea sporului pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de personal, respectiv procentual din salariul de bază aflat în plată;

– acordarea indemnizației de hrană, a indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor și a indemnizației de vacanță conform prevederilor din Legea nr. 153/2017, în funcție de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare;

– plata orelor suplimentare conform prevederilor din Legea nr. 153/2017;

– acordarea celorlalte drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 153/2017 care până la această dată au fost prorogate, cu referire la premii, prime etc.

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a declarat, la finalul ședinței, că va înainta Guvernului revendicările sindicale.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button