Proteste de stradă după anunțul lui Toader, inclusiv în BRAȘOV
Protestul din Capitală, intitulat „DNA în pericol” a fost organizat de „Corupția Ucide”, decizia lui Toader fiind calificată drept „un atac fără precedent la adresa Justiției din România”. „Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declanșat procedura de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruta Kovesi. Vino în Piață să protestăm împotriva acestor decizii îndreptate împotriva luptei anticorupție care încalcă angajamentele europene ale României și demonstrează încă o dată că PSD nu a înțeles unul dintre principalele mesaje ale manifestanților din Piața Victoriei: Vrem Justiție, NU Corupție!”, precizează organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Manifestația din Piața Victoriei a durat circa două ore. Unii protestatari purtau steaguri, alţii aveau pancarte cu mesaje de genul: „DNA te vom apăra!” sau „Justiţie, nu corupţie!”, „Slugile nu iau decizii, doar le motivează”, „Susţin Laura Codruţa Kovesi” și scandau „DNA să vină să vă ia!”, „Tudorel, eşti sluga model”, „PSD ciuma roşie”, „Uniţi salvăm toată România”, „Nu scăpaţi!”, „Hoţii”, „Tudorel, demisia!”.
Sute de persoane s-au adunat în mai multe orașe din țară, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, în semn de nemulțumire față de decizia ministrului Toader de a o revoca pe șefa DNA.
Circa 160 au fost la Brașov (foto 1), conform reprezentanților Jandarmeriei. Oamenii s-au adunat în fața Prefecturii Brașov și au pornit apoi în marș prin centrul orașului, după două ore, protestul luând sfârșit.
Ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat, joi seara, că a declanșat procedura de revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ca urmare a evaluării competențelor sale manageriale. „Pentru aceste acte și fapte de netolerat într-un stat de drept, în temeiul prevederilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, declanșez procedura de revocare din funcție a procurorului șef al DNA. Prezentul raport, însoțit de propunerea de revocare a procurorului șef, va fi transmis către secția de procurori a CSM, precum și către președintele României, pentru a analiza și pentru a decide, în acord cu competențele constituționale pe care fiecare le are”, a declarat Tudorel Toader, la finalul unor declarații de presă care au durat 80 de minute.
Mobilizare pentru duminică
O nouă manifestație intitulată „Tudorele, pleacă TU, cu hoții tăi!” este anunțată să aibă loc duminică, în Piața Victoriei din București. „Astăzi, ministrul justiţiei, Tudorel Toader a decis, fără să aducă argumente, declanşarea procedurii de revovcare a şefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Da, ştim, DNA-ul este foarte deranjant pentru cei care toacă banii românilor şi vor să trăiască liniştit cu asta. Apropo, în 2016, DNA, doar în dosarele de mare corupţie, a urmărit recuperarea sumei totale de 667 milioane euro. Adică bani furaţi de la români de către corupţi. Tot azi, în zeci de oraşe au ieşit câteva mii de persoane în stradă, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de justiţie, lupta anticorupție şi DNA. NU RENUNŢĂM, nu acceptăm un abuz făcut o gaşcă de infractori. Duminică ne vedem la ora 18:00 în faţă la Guvern, pentru a cere demisia ministrului Justiţiei”, au anunțat organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Citiți și:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.