Expres

Protecția Consumatorilor a amendat compania de credite Cetelem

Protecția Consumatorilor a amendat compania furnizoare de credite Cetelem.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic, BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA Paris, sucursala București, care a anunțat demararea procedurilor de sistare a operațiunilor din România ale diviziei de consumer finance, Cetelem, începând din 2023.

În urma verificării prin sondaj a unor contracte, comisarii ANPC au identificat o inadvertență între anunțul legat de condițiile sistării operațiunilor din România și procedura aplicată ulterior, respectiv modificarea unilaterală a condițiilor contractuale.

Mai exact, conform anunțului referitor la situația liniilor de credit cu card de credit atașat, acordate până în data de 15 iunie 2023, Cetelem avea în vedere o abordare etapizată, în funcție de data expirării contractelor de credit și reprezentanții operatorului au afirmat că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, nu se vor mai prelungi contractele de credit cu linii de credit și card de credit atașat, care ajung la termen în perioada ianuarie – aprilie 2024, procedând la notificarea clienților cu două luni înainte de expirarea contractului.


Numărul total de linii de credit cu card atașat, în derulare la 31.12.2023, era de 176 488, conform precizărilor Cetelem.
În realitate, operatorul a informat prin notificările transmise  consumatorilor modificarea prevederilor contractuale în sensul prelungirii Contractului de credit cu linii de credit si card atașat în ceea ce privește condițiile de rambursare și nu încetarea prelungirii contractelor de credit cu linii de credit și card de credit atașat, consumatorii având în continuare obligația de plată a dobânzii și a tuturor celorlalte costuri, cu excepția dreptului de utilizare a liniei de credit
“, se explică în comunicatul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Ca atare, echipa de control ANPC a constatat faptul că Cetelem a încălcat prevederile legale în vigoare și a aplicat operatorului economic o amendă contravențională în valoare de 60.000 lei, precum și măsura complementară prin care a dispus alinierea tuturor contractelor similare, în conformitate cu prevederile legale în termen de 30 zile, respectiv prelungirea perioadei contractuale să se facă doar după încheierea actelor adiționale aferente între părți, acceptate de consumatori, prin care să se stabilească fără echivoc în ce condiții se vor derula respectivele contracte și pe ce perioadă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare