Expres

Proiectele culturale care vor primi finanțare de la Primăria Brașov

Proiectele culturale care vor primi finanțare

Primăria Brașov a publicat luni, 20 mai, lista cu cele 50 de proiecte culturale declarate câștigătoare în urma evaluării făcute de comisia formată din 4 experți externi, specializați în management și/sau finanțări nerambursabile în acest domeniu și 3 consilieri locali, dintre care doi consilieri de la PSD și unul de la USR. Suma cofinanțării din bugetul Primăriei pentru cele 50 de proiecte este de 5,99 milioane de lei, cea mai mare sumă alocată de municipalitate proiectelor depuse de operatorii culturali privați. În următoarele zile se pot depune contestațiile, iar după evaluarea acestora, în 9 mai, va fi publicată lista finală.

Numărul foarte mare de proiecte depuse, care a crescut de la un an la altul, arată că Primăria a ales calea corectă pentru a finanța astfel de proiecte. Comisia de evaluare a finalizat analiza celor 74 de proiecte declarate eligibile în prima etapă, 50 dintre ele fiind declarate de comisia de evaluare. Urmează perioada de contestații, iar pe 29 mai vom publica lista finală, urmând să semnăm contractele. Este cel mai mare număr de proiecte de până acum, în această etapă. În ultimii ani Brașovul a devenit un oraș cultural, în adevăratul sens al cuvântului, un oraș în care fiecare dintre noi, brașovean sau turist, se poate regăsi în evenimentele pe care operatorii culturali le organizează, iar rolul nostru este de ai îi susține, fie că vorbim de instituțiile din subordine, fie că vorbim de operatorii privați. Această implicare se vede în schimbarea nu doar a vieții orașului, ci și a modului în care comunitatea se raportează la cultură, participă la evenimente și în gradul de satisfacție al brașovenilor”, a declarat primarul Allen Coliban.

Cinci dintre proiectele declarate câștigătoare au cea mai mare finanțare, de 250.000 de lei, trei dintre ele la aria tematică „Proiecte cu caracter repetitiv“: Brașov Jazz&Blues Festival, al Asociației Culturale Fanzin, aflat la a XII-a ediție, și Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Brașov ,,Țara Bârsei”, al Asociației Maghiarilor din Țara Bârsei, aflat la a XIV-a ediție, și Acoustic Summit, al Asociației Culturale REF. Alte două proiecte care au solicitat suma maximă sunt Săptămâna Comediei, ediția a XI-a, al Asociației Culturale Fanzin, la aria tematică „Teatru“, și Academia de vară dedicată instrumentelor de suflat din lemn “Musica Kronstadt 2024”, Ediția a VII-a, al Asociației Culturale Arte Kronstadt, la aria tematică „Educație prin cultură“.

La aceeași categorie, proiecte mari, cu finanțare între 150.001 – 250.000 de lei, se mai încadrează și JazzUP Peak Fest 3, alAsociației CultART (aria tematică: Intervenție culturală, suma aprobată: 249.998 lei), Bienala Arhitectura.6 ±HUMAN NATURE, al Ordinul Arhitecților din România filiala Brașov-Covasna-Harghita (aria tematică: Proiecte cu caracter repetitiv, suma aprobată: 249.970 de lei), Festival de Muzica Veche Brașov, al Asociației Kyrios (aria tematică: Muzică, suma aprobată: 249.504 de lei), Festivalul Cavalcada Muzicala, al Asociației Maghiarilor din Țara Bârsei, (aria tematică: Muzică, suma aprobată: 226.480 de lei), Dracula Film Festival, ediția a XII-a al Asociației Culturale Fanzin (aria tematică: Arte vizuale, suma solicitată: 220.000 de lei), Festivalul International de Teatru Maghiar în Brașov, alAsociației Culturale a Maghiarilor din Diaspora Transilvăneană, (aria tematică: Teatru, suma solicitată: 167.250 de lei).

Conform ghidului de finanțare, în cazul proiectelor mari, finanțate cu o sumă între 150.001 și 250.000 lei, valoarea minimă de cofinanțare (din partea solicitantului, n.n) este de 25%.

În categoria proiectelor medii, finanțate cu o sumă între 70.001 – 150.000 lei, au fost aprobate 15 proiecte, unele care sunt deja în agenda culturală de mai mulți ani, altele aflate la prima ediție.

Nr. crt.Titlu ProiectOperator culturalSuma Solicitată (Lei)Arie tematică
1Tresures hunt Brașov CitadelAsociația Raza de Speranță În Intervenția si Terapia TSA149.994,16Arta digitala si noile media
225 DE ORE DE TEATRU NON-STOPAsociația BIS149.600Teatru
3B.E.S.T- Brașov, Estetica, Simbolista si Tradiții urbaneS.C. CRN LUX ET ARS S.R.L.149.513Dans
4JAZZ BASTION. TOGETHERAsociația UCIMR149.060Muzica
5Transilvania Blues Festival, ediția a VI-aAsociația Transilvania Arts & Events147.950Muzica
6CULMEA: Film si educație de mediu, ediția a II-aAsociația Oricum146.500Arte vizuale
7Festivalul International al Muzicii de Camera “Marile Serate Muzicale” ediția a IX-aFundația Euterpe119.426Muzica
8Street Delivery Brașov 2024FUNDATIA CARTURESTI118.080Intervenție culturală
9Festivalul de film montan Brașov- Alpin Film Festival 2024Asociația Culturala Secvențe111.500Proiecte mari cu caracter repetitiv
10THREADS OF TRADITIONS.C. EMARTSPEC S.R.L.107.563,31Arte vizuale
11HER ART STORYMuzeul de Arta Brașov105.932Patrimoniu cultural material
12Salonul de Carte Bookfest BrașovAsociația Editorilor din România104.960Promovarea culturii scrise
13Caravana Metropolis- Cinema în aer liberAsociația Macaia86.496,04Arte vizuale
14Festivalul Concurs National pentru Tineri Interpreți de Muzica Populara “Flori în Tara Bârsei”, ediția a XVI-aCentrul Cultural Reduta Brașov83.402,17Patrimoniu cultural imaterial
15Laboratorul lui Serafim la BrașovSC Editura Frontiera SRL82.603,59Intervenție culturală

Valoarea minimă a cofinanțării pe care operatorii culturali trebuie să o asigure în cazul acestor proiecte este de minim 20%.

Cea mai mare parte a proiectelor culturale care beneficiază de majorarea fondurilor alocate Ghidului de finanțare sunt proiecte mai mici sau aflate la prima ediție. În cazul acestor proiecte, valoarea minimă de cofinanțare este doar de 10%.

În această categorie sunt următoarele proiecte:

Nr. crt.Titlu ProiectOperator culturalSuma Solicitată (Lei)Arie tematică
1ART DEBUT BRAȘOVAsociația Culturala Kunstadt70.000Arte vizuale
2Muzeele revin la ScoalăMuzeul “Casa Mureșenilor” Brașov70.000Educație prin cultura
3Atelierele GopoAsociația Forums70.000Educație prin cultura
4365 Povesti KastelaneAsociația Kastel70.000Promovarea culturii scrise
5Caravana Tiff Unlimited la BrașovAsociația Film si Cultura Urbană70.000Arte vizuale
6Jocul MuresenilorAsociația Sinaptica70.000Educație prin cultura
7Festivalul Monodramei Independente, ediția a IV-aAsociația Teatrul Particular69.999Teatru
8Brașov, Cetatea noastră!Asociația Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana69.998Intervenție culturala
9Valorificarea colecției de pictura Stefan Mironescu de la Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului – Prima Școală RomâneascaFundația Prima Scoală Româneasca69.960Patrimoniu cultural material
10Insert ArtHub UrbanAsociația Culturala Kunstadt69.330Intervenție culturala
11Focus Plus 31ASOCIAIA PATRUPETREI69.200Educație prin cultura
12Brashow – episod pilotS.C. CDPL BUSINESS SRL68.600Arta digitala si noile media
13Râde-n somn la BrașovCDPL BUSINESS SRL68.100Educație prin cultura
14Unitate în diversitate. Basme românești si africaneASOCIAȚIA CULTURALA INTERAKT ARTS66.000Educație prin cultura
15MELODIYAsociația Cosmos in Logos62.990Muzica
16Brașovul literar, ediția a treiaSC CDPL BUSINESS SRL62.800Promovarea culturii scrise
17NOAPTEA DANSULUI 2024 – BRAȘOVUL DANSEAZACREATOR MEDIA TEAM SRL62.748Dans
18Festivalul International al Muzicii de Camera pentru StudențiUniversitatea Transilvania din Brașov62.680Muzica
19Festivalul National de Interpretare Vocala si Instrumentala “ARF”, ediția a VIII-a, Brașov 2024Asociația Culturala Art Respect62.608,50Muzica
20BRAȘOVUL – OBIECTIV CULTURAL VIRTUAL 3S.C. VIRTUALIZING REALITY INCORPORETED SRL60.859Patrimoniu cultural material
21Festivalul Florilor Blumenfest 2024S.C. VOGA Design & Arhitecture S.R.L.60.000Patrimoniu cultural imaterial
22Cosmin Fruntes: Peisaj ulteriorUniversitatea Transilvania din Brașov59.782Arte vizuale
23Calatoria Talentelor, ediția a VI-aAsociația Zâmbește pentru Viitor Brașov59.172,30Intervenție culturala
24Papercuts. Festivalul poeziei în paginaUniversitatea Transilvania din Brașov41.214Promovarea culturii scrise

Toate proiectele participante la această sesiune a Ghidului de finanțare pentru proiecte culturale au fost evaluate de o comisie formată din:

– 4 specialiști aleși de către Comisia pentru activități științifice, social – culturale, muncă, familie, educative, sportive, agrement, tineret, religie, învățământ, sănătate și protecție socială și numiți prin Dispoziție de Primar, în baza unor CV-uri transmise către această comisie de specialitate, conform modelului solicitat de Administrația Fondului Cultural Național, din care să rezulte vechimea minimă de 3 ani în domeniul culturii sau, după caz, cel puțin 2 ani în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale;

– 3 consilieri locali, reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice cu drept de vot.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button