Expres

PROGNOZĂ. Vom avea o toamnă… văratică

 

Trecerea de la vară la toamnă se va face lin, după cum au anunţat meteorologii, susţinând că primele săptămâni din luna septembrie se vor caracteriza cu temperaturi ridicate şi ploi de scurtă durată.

„În general veştile pentru luna septembrie sunt unele destul de îmbucurătoare, mai ales pentru cei care mai au vacanţe, nu avem semnalul unor episoade cu precipitaţii de durată, în sensul ca vremea să fie urâtă pe zile întregi, dar, pe de altă parte, categoric se apropie de toamnă şi nu este exclus să existe o alternanţă între zilele sau intervalele din zi cu vreme frumoasă, cu soare şi perioadele în care cerul să se mai înnoreze şi să plouă. Dar nu există semnalul unor astfel de manifestări de durată, ceea ce pe ansamblu va face ca vremea să fie, aşa cum spuneam, destul de plăcută. Se anunţă un început blând de toamnă, cu temperaturi în general peste normalul perioadei, mai ales pentru următoarele două – trei săptămâni”, a declarat, astăzi, Florinela Georgescu, director executiv ANM, în cadrul unei intervenţii la Antena 1.

Potrivit acesteia, afirmaţia că „anul acesta nu vom avea toamnă” este exagerată, dar sezonul va fi, într-adevăr, plăcut în cea mai mare parte a continentului, temperaturile depăşind media temperaturilor care se înregistrează de regulă în această perioadă a anului.

„Deci, nu înseamnă că va fi la fel ca în mijlocul verii, deşi ca extreme de temperatură, uneori toamna poate aduce pe durate scurte şi temperaturi în jurul la 35 de grade Celsius. La noi, cum nu am avut temperaturi foarte ridicate pe tot parcursul verii, este destul de greu de crezut că le vom avea în septembrie sau în octombrie”, a explicat reprezentanta ANM.

Posibil să avem parte de ploi „de vară”

Întrebată de precipitaţii, Florinela Georgescu a precizat că nu este exclus să se înregistreze şi în luna septembrie ploi torenţiale, caracteristice verii. „Ultimii ani ne-au arătat că luna septembrie tinde mai degrabă să fie ultima lună de vară decât prima lună de toamnă şi atunci, sigur, şi fenomenele asociate sunt de vară, iar când există temperaturi de peste 30 de grade, când vremea se strică şi ploile pot avea caracter de vară, ceea ce înseamnă că pot să aducă cantităţi mai importante de apă în timp relativ scurt, cum s-a întâmplat şi zilele trecute (n.r. inclusiv la Braşov). Perspectiva, însă, cel puţin pentru luna septembrie, este ca aceste episoade cu ploaie să fie pe arii restrânse şi nu de durată foarte mare. Nici pentru următoarele luni de toamnă nu există semnalul unor episoade cu durată foarte lungă de ploaie”, a răspuns meteorologul, adăugând că este dificil, totuşi, să se facă o prognoză detaliată în care să se spună perioadele exacte în care va ploua.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button