Expres

Profesorii și-au strigat nemulțumirile în fața Prefecturii

  • article_251078_1.jpg
 

Aproximativ 300 de bugetari, în marea lor majoritate cadre didactice, au pichetat ieri, timp de două ore, Prefectura Brașov. Nemulțumirile legate de Legea salarizării unitare, Legea Educației, Legea pensiilor și standardele de costuri per elev i-au scos pe profesorii brașoveni în stradă. „Vrem să muncim, nu să cerșim!”, au scandat dascălii și angajații din asistența socială. La protestul organizat de CNS Cartel Alfa, confederație din care fac parte și dascălii de la Federația Educației Naționale, dar și angajați din asistența socială, s-au alăturat și celelalte confederații sindicale, în primul rând, cadrele didactice de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), afiliată la Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), dar și sindicaliști de la BNS și Confederația „Meridian”. Cei de la CNSLR Frăția au sprijinit doar moral acțiunea. Nemulțumirile lor sunt legate de Legea salarizării unitare, Legea pensiilor, majorarea salariului minim brut pe țară la 705 lei și existența a două salarii minime, unul pentru bugetari și unul pentru angajații din mediul privat, dar și de Legea educației. Procesul educativ nu a fost perturbat pentru că protestatarii fie nu au avut ore în acest interval, fie au fost supliniți de colegii lor. Profesorii, susținuți de liderul filialei Brașov a CNS Cartel Alfa, Fănică Gabor, au înaintat un memoriu prefectului Brașovului, în care și-au expus toate nemulțumirile, cu rugămintea de a transmite și susține doleanțele lor la Guvern. La întâlnirea cu prefectul Ion Gonțea, a fost prezent și inspectorul general școlar, prof. Dorel Agache, care le-a oferit unele răspunsuri, înlăturând o parte din temerile și nelămuririle sindicaliștilor. „Principalele noastre nemulțumiri sunt Ordonanța 114/2009 prin care se disponibilizează 15.000 de angajați din sistem și HG 118/2009 referitoare la cheltuielile de personal. În plus, în foarte multe zone din țară, nu este cazul Brașovului, nu se pun în aplicare hotărârile judecătorești care dau câștig de cauză profesorilor din cauza ordonanței date de Guvern care stabilește ca aceste sume câștigate în instanță să fie plătite din 2011”, a explicat Ligia Mara, liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar „Diaconul Coresi” Brașov și vicepredinte al FSLI.
În plus, profesorii din liceele vocaționale sunt nemulțumiți pentru că banii alocați prin standarde de costuti per elev, începând cu septembrie 2010, pentru aceste școli ajung pentru cel mult primul semestru. „Vom fi nevoiți să desființăm unități de învățământ pentru că nu sunt bani pentru a le susține”, a mai spus Mara. Vicepreședintele FEN, prof. Florin Dobrescu, a subliniat că disfuncționalități majore apar și în cazul elevilor care stau în internatele liceelor, care nu mai sunt finanțate. Sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți că proiectul Legii Educației Naționale conține prevederi care afectează direct salariații din învățământ, cum sunt desființarea titularizării în învățământ, eliminarea decontării navetei, dispariția prevederii conform căreia se reduce cu două ore norma de predare pentru personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani, cu gradul didactic I și eliminarea altor drepturi ale personalului didactic. Ligia Mara a adăugat că o altă nemulțumire a profesorilor este noua lege a educației pentru care s-a alocat o perioadă foarte scurtă de dezbatere publică, de aproximativ două săptămâni, timp în care nu poate fi discutată așa cum ar trebui în teritoriu. „Ne deranjează și desființarea titularizării, pentru care sindicatele au luptat atâția ani, fiindcă astfel cadrele didactice calificate nu mai au siguranța locurilor de muncă. În plus, directorii noștri de școală nu sunt pregătiți să angajeze direct profesori și ne e teamă că se va face mai mult după bunul plac”, a explicat Mara. Liderul FSLI a denunțat și nedecontarea navetei pentru profesorii care predau în mediul rural, subliniind că astfel, copiii de la țară riscă să rămână neșcolarizați. „De asemenea, cerem ca vârsta de pensionare să nu depășească 60 de ani pentru femei și 63 pentru bărbați”, au spus liderii sindicali, doleanță la care achiesează și prefectul Ion Gonțea. Șeful IȘJ a spus, mai în glumă, mai serios, că el pledează, cu riscul de a părea misogin, ca mai curând vârsta de pensionare a bărbaților să fie coborâtă până la 60 de ani, dat fiind faptul că speranța lor de viață este cu șapte ani mai mică decât în cazul femeilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google