Profesorii amenință cu blocarea finalului de an școlar și a examenelor naționale
Odată cu reluarea cursurilor după minivacanța de Rusalii, sindicatele din învățământ vor declanșa un referendum în rândul membrilor pentru a decide dacă închid şcolile începând cu 12 iunie, lăsând situațiile elevilor neîncheiate, şi chiar să boicoteze examenele naţionale de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, nemulțumiți de salarii.
Prof. Florin Dobrescu (foto, prim-plan), preşedinte al Uniunii Judeţene „Spiru Haret” Braşov și vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Educație (FSE), responsabil pentru relația cu Parlamentul, a precizat că federația solicită Parlamentului României modificarea proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât personalul din învățământ să beneficieze de majorările asumate prin programul de guvernare: 20% – începând cu 1 iulie 2017 și 30% – începând cu 1 ianuarie 2018. „La 4 ianuarie 2017, Parlamentul a adoptat Programul de Guvernare al Guvernului Grindeanu. În condițiile în care nu se operează modificarea proiectului de lege, parlamentarii își vor încălca propria Hotărâre. Personalul din învățământ așteaptă această majorare, iar o înșelare a așteptărilor poate conduce la o nemulțumire generală în sistemul educațional”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „Spiru Haret”.
De asemenea, sindicaliştii solicită public ministrului finanțelor, Viorel Ștefan, să explice ce a vrut de fapt să spună prin declarația, făcută în cadrul unui interviu acordat Reuters, potrivit căreia „majoritatea creșterilor salariale vor reveni la buget sub formă de taxe”. „În condițiile în care creșterile nu se vor simți și în buzunarele angajaților, degeaba le facem. Dacă prin această lege Guvernul vrea să mute o sumă de bani dintr-un capitol bugetar în altul, să ne spună în față, nu să ne amăgească cu majorări, care vor exista doar pe hârtie”, a adăugat președintele Marius Ovidiu Nistor.
Câteva sute de profesori au protestat timp de săptămâna trecută, timp de două în faţa Palatului Parlamentului, nemulţumiţi de salariile din învăţământ. De asemenea, începând chiar de mâine se va organiza un referendum printre sindicaliști pentru închiderea școlilor din 12 iunie.
Ce prevede legea salarizării pentru angajații din Educație
Potrivit proiectului de legea salarizării, angajaţii din educaţie ar urma să primească, până în 2022, măriri de salariu de peste 100%. Cei care vor beneficia cel mai mult de creşteri vor fi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. Un profesor cu studii superioare de lungă durată şi cu gradul didactic I are, în momentul de faţă, un salariu brut de aproximativ 2.500 de lei. La anul, în 2018, acesta va ajunge să câştige cu 50% în plus, adică, peste 3.700 de lei, urmând ca până în 2022 să se ajungă la un salariu de bază cuprins între 4.300 şi 5.500, în funcţie de vechimea în învăţământ. Potrivit legii salarizării, un învăţător sau educator cu gradul I didactic va primi până în 2022 un salariu mărit cu peste 100%. Mai exact, dacă acum primeşte lunar aproximativ 2.000 de lei, în 2018, va câştiga cu 50% în plus, adică puţin peste 3.000 de lei. Iar în 2022, în funcţie de numărul anilor petrecuţi în sistemul de educaţie, învăţătorii vor primi un salariu cuprins între 4.000 şi 4.400 de lei, lunar. Acestor sume li se adaugă sporurile şi vechimea, ce pot ajunge, cumulate, până la 95%, în funcţie de specificul fiecărei meserii şi vechimea în muncă a angajatului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.