Profesori și directori din Brașov – sesiuni de formare cu experți din Finlanda
Profesori și directori din Brașov – sesiuni de formare cu experți din Finlanda.
Seminarul de închidere al proiectului pilot „Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori“, desfășurat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda, a avut loc ieri la Colegiul Național Grigore Moisil Brașov.
Profesori și directori din Brașov – sesiuni de formare cu experți din Finlanda
În perioada octombrie 2022 – aprilie 2023, 40 de profesori și 10 directori din licee, școli, grădinițe și creșe au participat la activitățile și sesiunile propuse în cadrul proiectului, inclusiv la sesiuni de formare cu experți din Finlanda, de la Universitatea de Științe Aplicate Hame (HAMK), condusă de profesorul Ari Pokka, unul dintre cei mai buni experți în domeniul educației din țara nordică
În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent și în viitor. De aceea, programul li s-a adresat cadrelor didactice din Brașov care doresc să dezvolte practici educaționale inovative și să transforme unitățile de învățământ în școli moderne, prin instrumente, idei, metode și tehnici testate pentru dezvoltarea unei educații de înaltă calitate.
Profesori și directori din Brașov – sesiuni de formare cu experți din Finlanda
„Crearea unei școli moderne și inovatoare“, „Dezvoltarea copiilor“, „Joacă și activitate fizică în educația și îngrijirea copiilor“, „Metode de activare și nevoi diferite ale elevilor: alte niveluri“, „Abordare centrată pe copil și pe elev“, „Bunăstarea la școală“, „Digitalizarea și educația media în școală“, „Dezvoltare profesională și instituțională“ au fost „temele pentru acasă“ ale profesorilor brașoveni în timpul celor șase luni de formare, workshop și mentorat ce au fost derulate începând din octombrie anul trecut.
„Am marcat finalul primei etape în ceea ce înseamnă implementarea învățământului finlandez la Brașov. Ne-am dorit să aducem principiile învățământului finlandez, recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune sisteme din lume, la Brașov, tocmai pentru că ne dorim să facem școala mai atractivă pentru copii, să aducem și informații care să le folosească în viață mai mult decât strict curricula educațională. În cadrul acestui program, zeci de cadre didactice din Brașov, de la fiecare nivel de învățământ, au fost instruite de profesori din Finlanda, de cadre didactice, pentru a aduce în clasele lor aceste principii. Sperăm ca această primă etapă, acest prim program pilot, să se vadă în felul în care copiii se vor bucura pe mai departe de ceea ce vor învăța în școlile în care el se va implementa și să devină regulă la nivelul întregului municipiu“, a declarat Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, potrivit BrașovCity.ro.
Unitățile de învățământ beneficiare ale acestui proiect au fost Creșa nr. 4 Brașov, Creșa nr. 5 Brașov, Grădinița cu program prelungi nr. 2 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov, Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov, Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov, Școala Gimnazială nr. 5 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.