Probă fizică nouă în locul criteriului de înălţime, la admiterea în şcolile MAI
Norme noi privind admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost publicate, ieri, în Monitorul Oficial. Astfel, a fost introdus traseul aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere, precum şi pentru cei recrutați în vederea ocupării prin concurs a unor posturi vacante.
În cadrul traseului, se vor parcurge 11 elemente de dificultate, într-un timp maxim de 2 minute şi 25 de secunde.
Una dintre consecințele introducerii acestei noi modalități de testare a condiţiei fizice este eliminarea criteriului de înălțime, întrucât parcurgerea noilor probe impune candidaților o anumită statură sau calităţi fizice deosebite, pentru terminarea traseului aplicativ în timpul menționat.
Eliminarea criteriului de înălțime pentru candidați este în acord cu hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care recomanda MAI să elimine acest criteriu, dar și cu unele soluții pronunțate de diverse instanțe de judecată.
O abordare asemănătoare a probelor sportive se regăsește și la admiterea în școlile ministerelor de interne din mai multe state europene, precum: Austria, Belgia, Canada, Olanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Spania.
O altă modificare prevede ca persoanele care vor candida la școlile pentru subofițeri — pompieri sau participă la concursurile organizate pentru posturile vacante din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt exceptate de la interdicția de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.