Expres

Primul ghiozdan pentru 2.800 de prichindei din Brașov

Primul ghiozdan pentru 2.800 de prichindei din Brașov

Municipalitatea brașoveană continuă și în acest an implementarea programului „Primul Ghiozdan”, destinat elevilor care încep clasa pregătitoare în unitățile de învățământ din municipiu. Inițiat în anul 2010, programul reprezintă un demers constant de sprijinire a familiilor și de facilitare a accesului echitabil la educație.
Până la începutul anul școlar, toate școlile din municipiul Brașov vor primi pachetele cu rechizite, astfel încât, în prima zi de școală, fiecare copil din clasa pregătitoare să beneficieze de un ghiozdan complet echipat. Pentru anul școlar 2025–2026, au fost achiziționate 2.800 de pachete, în valoare totală de 267.652 lei, fondurile fiind alocate din bugetul local.
Am demarat distribuirea pachetelor «Primul Ghiozdan» către unitățile de învățământ care se pregătesc să-i primească pe cei mai mici dintre elevi. Este un gest concret prin care sprijinim familiile brașovene și contribuim la integrarea copiilor în mediul școlar cu toate cele necesare: caiete, creioane, pensule, acuarele și multe altele. Le dorim tuturor un început de an școlar plin de reușite!”, a declarat Lucian Patrașcu, viceprimarul municipiului Brașov.

Primul ghiozdan pentru 2.800 de prichindei din Brașov

Programul este derulat prin Direcția de Asistență Socială Brașov, iar fiecare pachet conține: un ghiozdan, patru caiete tip 1 24 file, patru caiete de matematică 24 file, 5 coperți de caiet, un caiet tip vocabular, un bloc de desen, un penar, 10 creioane negre, două seturi a câte 24 de creioane colorate, două radiere, două ascuțitori, acuarele (1 cutie), pensule de diferite mărimi – un set de cinci bucăți, plastilină, hârtie glasată (set 10 file – minim 6 culori), carton colorat (set 10 file – minim 6 culori), două tuburi de lipici, solid și lichid, 5 dosare de plastic A4 cu șină, 100 de folii de plastic A4 transparente, toate într-o pungă de cadou.
„Primul Ghiozdan” rămâne un instrument esențial în susținerea parcursului educațional al copiilor din Brașov, contribuind la reducerea inegalităților și la susținerea unui sistem educațional echitabil și deschis.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button