Expres

Primul clopoțel, cu protest în fața Guvernului și marș până la Palatul Cotroceni

Primul clopoțel, cu protest în fața Guvernului și marș până la Palatul Cotroceni

Zeci de mii de profesori vor protesta în prima zi de școală, pe 8 septembrie 2025, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu, pentru Edupedu.ro. Decizia vine în contextul creșterii normei didactice de la 18 la 20 de ore, măsură ce presupune reorganizarea catedrelor și o nouă rundă de completări de normă și în timp ce etapele de mobilitate s-au desfășurat – transferuri, detașări, completări de normă, conform legislației în vigoare la acel moment. Peste 2.000 de profesori au ieșit luni în stradă în fața Parlamentului, iar documentele pentru protestele din septembrie au fost deja transmise către autorități și școli.
Este foarte posibil să ieșim în stradă, chiar dacă este vacanță. Noi am anunțat recent că prima zi de școală, 8 septembrie, va fi în stradă. Deschiderea unor școli se va face doar cu elevi, părinți, profesori, în București și în toate orașele din țară”, susține liderul sindical, Simion Hăncescu.
Cu siguranță că dacă Guvernul Bolojan nu realizează gravitatea situației de educație, o să fie proteste masive care se impun, pentru că altă soluție nu avem. Este absolut cinic cum au venit aceste măsuri acum, când mai sunt mai puțin de două luni până începe anul școlar”, a adăugat acesta.
Potrivit unei notificări către primărie trimisă de sindicate, consultată de Edupedu.ro, organizatorii estimează participarea a 30.000 de persoane, membri de sindicat din educație.

Conform documentului, protestul vizează: obligația Guvernului de a soluționa problemele acute cu care se confruntă personalul din educație și opoziția față de măsurile fiscale anunțate de Executiv, considerate o amenințare la adresa salariilor, posturilor și condițiilor de muncă din sistemul educațional.

Documentul înregistrat la Primăria Municipiului București și transmis Jandarmeriei și Poliției Capitalei, arată că acțiunile de protest vor începe la ora 10:00 la sediile Guvernului, Ministerului de Finanțe și Palatului Cotroceni. Orele 11:00 – 12:00: Marș către sediul Guvernului, iar între 12:00 – 14:00: Pichetarea Palatului Cotroceni. Finalul acțiunii este estimat pentru ora 15:00.

Ce măsuri cu impact direct în Educație conține proiectul de Lege Bolojan:

creșterea normei didactice cu 2 ore
reducerea cuantumului plăților pentru plata cu ora prin raportare la timpul de lucru săptămânal
creșterea numărului de elevi la clasă
reducerea degrevărilor pentru conducere la maximum 50% pentru directori
mamele minore vor primi o bursă lunară de 700 de lei, condiționată de frecventarea cursurilor
scăderea numărului de angajați care vor mai beneficia de vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, prin schimbarea bazei de raportare la salarii mai mici.
Sunt blocate din nou angajările în Învățământ și Titularizarea pe 2026, pe același model ca în ultimii 3 ani
Dispar bursele de excelență și reziliență
De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare
Din următorul an școlar, toate clasele, de la grădiniță și până la liceu, vor avea câte 2 elevi în plus
Din anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare pentru profesorii de gimnaziu și liceu este de 20 de ore
Bursele studenților de la masteratul didactic vor fi reduse cu 30% și acordate doar pe perioada cursurilor și examenelor
Prima pentru profesorii care se pensionează la vârsta standard stabilită prin lege este amânată pentru anul școlar 2026-2027


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button