Primii kilometri din Autostrada Comarnic-BRAŞOV ar putea apărea în 2020, toamna
Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a emis înştiinţarea privind data de începere a lucrărilor, după ce anterior dăduse autorizația de construcție pentru primii km din autostrada Comarnic-Brașov. Este vorba despre sector Râşnov – Cristian şi drum de legătură, în lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median)
„Data de începere a lucrărilor a fost 11 aprilie 2018”, au declarat reprezentanţii CNAIR. Însă constructorii autostrăzii Comarnic-Braşov, capătul menţionat mai sus, au termen şase luni pentru proiectare şi 24 luni pentru finalizarea lucrărilor, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru „Capital”. Astfel, dacă se va respecta graficul, lucrările propriu-zise ar trebui să înceapă în septembrie 2018. „Dacă nu apar probleme, în toamna anului 2020 se vor finaliza lucrările pentru primii km din autostrada Comarnic-Braşov. Autorizaţia de construcţie a fost eliberată în luna martie şi data de începere a lucrărilor a fost 11 aprilie 2018”, a explicat Alin Șerbănescu.
În octombrie anul trecut, CNAIR a semnat contractul cu asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL, preţul fiind de 118 milioane de lei, fără TVA, respectiv 30 de milioane de euro cu tot cu TVA, procedura de licitaţie fiind demarată în iulie 2015.
Anul trecut, în momentul semnării contractului, ministrul Transporturilor de la momentul respectiv, Răzvan Cuc, a anunţat că acest sector de autostradă ar putea fi terminat în anul 2019.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.