Primele trei spitale au fost predate Consiliului Județean

Este vorba de Spitalul Clinic de Copii, Spitalul de Psihiatrie și Neurologie și Spitalul de Boli Infecțioase
Până la 1 iulie, trebuie predate autorităților locale toate spitalele din județ. Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Alexandru Bălescu, ieri, la prima oră, era în plină desfășurare procedura de transfer a Spitalului de Boli Infecțioase: „Avem pregătite și dosarele celorlalte spitale din oraș. Totul va depinde de rapiditatea cu care va lucra comisia de predare-primire a spitalelor”. Singurul spital despre care nu se știe când va fi predat Consiliului Județean este cel Clinic de Urgențe, deoarece ministerul nu a stabilit data la care se va efectua transferul.
Directorul DSP a afirmat că unitățile sanitare se predau pe bază de ordin de structură, aprobat de Ministerul Sănătății. După efectuarea transferului vor fi înființate consiliile de administrație ale spitalelor, care vor confirma sau vor numi în funcție noii manageri. „Noul proprietar va fi cel care decide asupra structurii spitalului pe care îl are în subordine. Procedura va fi următoarea: propunerea va veni de la managerul spitalului, DSP va confirma necesitatea modificărilor propuse de conducerea unității, Ministerul Sănătății va aviza documentul, iar Consiliul Județean sau Consiliul Local va pune în practică noua structură”, a completat dr. Bălescu.
DSP va rămâne fără 20% dintre angajați
O dată cu preluarea spitalelor de către Consiliul Județean, Direcția de Sănătate Publică va trebui reorganizată. Dr. Alexandru Bălescu a precizat că se va desființa Compartimentul de Asistență Medicală, care ar trebui preluat de Consiliul Județean: „O parte a atribuțiilor structurii ce va fi desființată va trece la Direcția Control, iar DSP rămâne cu Compartimentul de Control Servicii și Control în Sănătate Publică”. Reprezentantul DSP a mai precizat că, urmare a acestei reorganizări, se reduce și numărul angajaților, de această măsură urmând a fi afectați aproximativ 20% dintre cei 133 de angajați. În același timp, Compartimentul Teritorial Făgăraș va fi preluat de Laboratorul de la Brașov, cu atribuții și cu personal, iar parte a personalului ar putea fi preluat de către spitalele din zona respectivă. „După finalizarea descentralizării, DSP va fi interfața între spital și noul proprietar. Noi vom rămâne reprezentanții Ministerului Sănătății în teritoriu”, a completat dr. Bălescu.
Neurologia rămâne intactă
Pe de altă parte, dr. Bălescu a precizat că cele 30 de paturi, ce urmau a fi transferate de la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, la Spitalul Clinic de Urgențe nu vor fi mutate până când nu va fi preluat spitalul: „Acea mutare nu trebuia făcută până la 1 iulie, ci e una în perspectivă. Măsura presupunea timp. Practic, Spitalul de Psihiatrie și Neurologie este predat cu structura pe care a avut-o și până în prezent. În viitor, punerea în aplicare a acestui transfer va depinde de Consiliul Județean”.
Câștig pentru pacienți…
În viziunea lui Sebastian Grapă, președintele Comisiei de Sănătate și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean, „marele câștig al pacientului va fi acela că, o dată cu preluarea spitalelor, va exista, pentru prima dată, o responsabilitate a actului medical. Finanțarea va veni atât din surse guvernamentale, cât și din surse locale. În momentul în care administrarea medicală, nu-mi dădea voie să mă implic în actul medical prin plata unor servicii, acum pot să o fac, pentru că sursele guvernamentale vor fi completate cu cele locale”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





