Expres

Primele microbuze școlare „verzi” vor circula la Brașov din toamnă

Primele microbuze școlare „verzi” vor circula la Brașov din toamnă

Primele microbuze şcolare „verzi”, achiziţionate prin PNRR, vor ajunge, în următoarea perioadă, în 8 localităţi din judeţul Braşov, autovehiculele fiind, în prezent, în procedură de recepţie, a anunţat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Iatan.
Potrivit acestuia, cele opt microbuze electrice reprezintă un prim lot dintr-un total de 35, pentru care CJ Braşov a accesat, în 2023, o finanţare nerambursabilă prin PNRR, în valoare totală de 35,9 milioane de lei.
Vicepreşedintele CJ Braşov a precizat că şi pentru cel de-al doilea lot – de 27 de astfel de microbuze – este deja semnat contractul cu furnizorul, urmând ca acesta să le livreze în următoarele patru luni.
Microbuzele electrice achiziţionate de CJ Braşov pentru unităţile şcolare din judeţ au 16 locuri plus 1 pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii şi au o autonomie de 400 de kilometri.
Adrian Iatan a subliniat că preţul lor de achiziţie per bucată a fost de 884.170 de lei, sub suma pe care alte consilii judeţene din ţară au cheltuit-o pentru un microbuz şcolar.
Cele 35 de microbuze urmează să ajungă în 34 de localităţi, la Tărlungeni vor fi două. Achiziţia a fost făcută la preţul de 884.170 de lei pe bucată. Am făcut o analiză privind alte consilii judeţene (…) şi toate au preţuri peste cel plătit de CJ Braşov“, a spus Iatan.
Totodată, el a adăugat că CJ Braşov va relansa licitaţia pentru achiziţionarea unor microbuze şcolare hibride, finanţarea pentru acestea, în valoare totală de 25 de milioane de lei, fiind accesată, în 2024, prin programul dedicat al Administraţiei Fondului de Mediu.
Adrian Iatan a explicat că, iniţial, CJ Braşov a vrut să achiziţioneze 14 microbuze hibride de 16+1 locuri şi 11 microbuze de 22+1 locuri, însă, pentru primul lot, prima licitaţie a fost anulată, iar pentru cel de-al doilea, nu s-a prezentat niciun ofertant. Astfel, în urma consultării primarilor, s-a stabilit ca toate cele 25 de microbuze să fie de 16+1 locuri şi urmează ca licitaţia să fie relansată în perioada următoare.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Braşov, Valentin Bucur, a precizat, la rândul său, că ultimele achiziţii de microbuze şcolare s-au făcut în 2015.
De atunci, cu mici excepţii, nu au mai fost achiziţionate. O bună parte dintre ele nu se mai află în stare de funcţionare şi nu mai primesc avizele de circulaţie. În prezent, avem 40 de microbuze şcolare, care sunt în proprietatea unităţilor de învăţământ din judeţul Braşov, care mai sunt funcţionale, şi 44 în proprietatea primăriilor”, a afirmat Valentin Bucur.
Potrivit acestuia, criteriile pe baza cărora vor fi distribuite microbuzele electrice sunt numărul de elevi care trebuie transportaţi, dacă există deja un microbuz, distanţa pe care trebuie să o parcurgă elevii şi existenţa sau achiziţionarea staţiei de încărcare.
Ne bucură că în această strategie de achiziţie a noi microbuze au fost incluse şi şcolile speciale, pentru că, în mare parte, acestea sunt excluse de la finanţările europene“, a subliniat purtătorul de cuvânt al ISJ Braşov, care a adăugat că, dacă numărul noilor microbuze ar fi fost dublu, „ar fi fost acoperite în totalitate nevoile”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button