Expres

Primarul Londrei cere organizarea unui al doilea referendum asupra Brexitului

 

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a îndemnat la organizarea unui al doilea referendum asupra Brexitului, atenţionând că Marea Britanie este în pericol de a se separa de Uniunea Europeană fără să ajungă la un acord cu aceasta, informează duminică dpa, citată de Agerpres. Într-un articol publicat sâmbătă seara în The Observer, Khan a declarat că „timpul se scurge cu rapiditate” în timp ce guvernul condus de Theresa May pare a fi „nepregătit şi într-o stare de confuzie”. Eşecul în a ajunge la un acord cu Bruxellesul sau un acord prost ar putea face ca Marea Britanie să piardă 500.000 de locuri de muncă, să nu aibă personal suficient în spitale, businessul britanic să sufere pierderi, iar poliţia britanică să se confrunte cu tulburări în cadrul societăţii civile, a atenţionat primarul Londrei.
„Nu cred că May are mandatul de a se juca atât de flagrant cu economia şi mijloacele de subzistenţă ale oamenilor”, a subliniat Khan, membru al Partidului Laburist aflat în opoziţie. El a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE înainte de referendumul din 2016. Khan nu joacă un rol direct în procesul pentru Brexit, însă el este un membru foarte influent al clasei politice britanice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button