Primarul din Râșnov va indexa salariile funcționarilor din subordine cu 25%

Primarul orașului Râșnov, Adrian Veștea, a anunțat recent că intenționează ca în perioada următoare să indexeze cu 25% salariile funcționarilor din instituția pe care o conduce. Veștea și-a motivat demersul prin faptul că angajații sunt prost plătiți raportat la munca pe care o depun, precum și că, treptat, rămâne fără personal.
Adrian Veștea a spus că această decizie vine ca o consecință a măsurilor de austeritate impuse de Guvern, „care practic alungă funcționarii publici, iar eu funcționez cu aparatul propriu al Primăriei subdimensionat”. El a precizat că Primăria Râșnov realizează venituri proprii care permit această majorare. „Mi se pare aberant ca un jurist cu 4 ani vechime în Primărie să primească un salariu lunar de… 560 de lei, un contabil cu 30 de ani de vechime să ia doar 810 lei/lună, iar un alt funcționar care are 35 de ani ani de muncă să vrea să iasă anticipat la pensie cu 1.500 de lei, speriat că i s-ar putea diminua actualul salariu! Din cauza măsurilor Guvernului au plecat deja șapte funcționari. Nu putem funcționa cu o organigramă subdimensionată și nici nu putem angaja, fiindcă nu avem voie, tot potrivit deciziilor Guvernului! Nu vreau să rămân fără oameni, așa că voi indexa salariile cu 25%. Am resursele financiare necesare”, a mai spus Veștea.
Există perspectiva externalizărilor
Sursa citată a precizat că se află în situația de a externaliza o serie de servicii ale instituției, lucru care nu va avantaja Primăria: „Avem, spre exemplu, Poliția Comunitară, unde sunt 11 angajați, cu un fond de salarii anual de 90.000 de lei, dar cu realizări de 650.000 de lei, din taxa de drum pentru mașinile de mare tonaj. O situație similară este în cazul parcării amenajate la Valea Cetății, unde trebuie un casier și un agent de pază, locație unde se fac încasări de sute mii de lei, dar unde, de asemenea, nu se pot face angajări potrivit noilor directive! Nu înțeleg de ce, dacă dispui de venituri proprii, să nu poți avea organigrama pe care o dorești și să nu poți plăti salarii decente oamenilor”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



