Expres

Primarul din Las Fierbinți și Ioana Dichiseanu, invitați de gală la Brașov

Primarul din Las Fierbinți și Ioana Dichiseanu, invitați de gală la Brașov.
A treia ediție a Festivalului Monodramei Independente debutează astăzi, de la ora 17:00, la Brașov, cu piesa „Misiuni ispititoare”, a Lianei Ceterchi, o adaptare după corespondența Regelui Carol I cu Regina Elisabeta.

Ediția din acest an cuprinde piese de teatru, lansări de carte și un recital de muzică fado. „Avem două spectacole invitate, anume spectacolul «Gigel», care îl are ca interpret pe Gheorghe Ifrim, cunoscut publicului larg din serialul Las Fierbinți, adică este primarul Vasile. Regia spectacolului o semnează Vlad Zamfirescu, iar apoi, în Gala festivalului, adică duminică, 15 octombrie, avem un recital de muzică fado cu Ioana Dichiseanu și Teatrul Particular Brașov, în calitate de gazdă, va susține spectacolul «Stewardesa pandemică»”, a spus actrița Dorina Roman (foto 1), președinta Teatrului Particular Brașov, organizatorul festivalului.

La Brașov vor fi prezenți actori din București, Sibiu, Târgu Mureș, Turda și, pentru prima dată, o actriță din Republica Moldova, stabilită la Botoșani. Dramaturgul Mircea M. Ionescu va lansa un foarte așteptat roman, „Nici pentru un milion de dolari”, iar profesorul universitar brașovean Tiberiu Foriș va lansa „Trilogia timpului pierdut. Jurnal de pandemie”, un volum de poezie pamflet.

Festivalul se desfășoară la Centrul Cultural Reduta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button