Expres

Primarul Allen Coliban: „Avem planul de a face toate monumentele cu care Brașovul le este dator eroilor săi”

  • comemorare Babes2_286675.jpeg
  • comemorare Babes_286670.jpeg
  • comemorare Babes3_286674.jpeg
  • comemorare Babes5_286676.jpeg
  • comemorare Babes7_286678.jpeg
 

Primarul Allen Coliban a participat marți, alături de Etelka Babeș (foto 1), văduva eroului L.C. Babeș, reprezentanții Asociației Luptătorilor Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989, cei ai Asociației 15 Noiembrie 1987, prefectul Cătălin Văsii și președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, la comemorarea celor 32 de ani de la gestul suprem al lui Liviu Cornel Babeș, brașoveanul care și-a dat foc pe pârtia Bradul, în 2 martie 1989, pentru a atrage atenția Occidentului asupra ororilor regimului ceaușist din România.

„Avem planul de a face toate monumentele cu care Brașovul le este dator eroilor săi, atât pentru 1987, cât și pentru Liviu Cornel Babeș, pentru 1989, și o nouă față, cred, pentru ceea ce a însemnat lupta împotriva comunismului. Avem, anul acesta, prinsă în proiectul de buget intenția aceasta, și urmează să găsim cele mai bune locații din Brașov pentru asemenea monumente. Pe de altă parte, cu privire la felul în care vor arăta aceste monumente, cred că este absolut necesar să facem un concurs de soluții, astfel încât partea estetică să fie garantată de oamenii care cu asta se ocupă: de artiști, de sculptori, de cei care fac astfel de monumente”, a declarat primarul Coliban.

„Tot ceea ce înseamnă memoria lui Liviu-Cornel Babeș, pentru mine reprezintă două mari laturi. În primul rând, curajul. A fost un gest de curaj, în primul rând dacă ne gândim la momentul în care el a venit, după revolta din 1987, într-un moment în care organele represive ale statului erau mult mai în alertă și mult mai active pe tot ceea ce însemna urmărirea și ascultarea lucrurilor pe care noi le făceam. Țin minte cum se asculta prin casă Radio Europa Liberă cu sonorul dat la minim, și cum exista frica aceasta în societate, și toată atmosfera apăsătoare, și în contextul acesta un astfel de gest este cu atât mai important și este o dovadă puternică de curaj. Pe de altă parte, este simbolul sacrificiului, și asta cu atât mai mult cu cât vorbim de un om cald, de un om familist, un om care s-a jertfit pe sine și tot ceea ce însemnau lucrurile dragi lui, pentru un mesaj puternic pe care să-l transmită nu doar în România, ci și în exterior. Curaj și sacrificiu, asta este, pentru noi toți, Liviu Cornel Babeș, și memoria sa pe care se cuvine să o cinstim an de an”, a adăugat edilul Brașovului.

 „Vom fi parteneri la orice iniţiativă menită a comemora cum se cuvine jertfa martirilor noştri”

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „îl comemorăm astăzi pe eroul braşovean care a ales sacrificiul suprem în locul unei vieţi sufocate de oprimarea regimului comunist. Gestul său dramatic, menit să atragă atenţia întregii lumi asupra măsurilor represive ale sistemului totalitar din România, nu poate şi nu trebuie să fie uitat. Avem datoria să învăţăm din lecţiile trecutului şi niciodată să nu mai permitem ca un regim abuziv să ne fure libertatea şi drepturile fundamentale”.
De asemenea, el a amintit: „Consiliul Judeţean Braşov, prin muzeele din subordine, a cinstit şi cinsteşte memoria eroilor pe care i-a dat municipiul şi judeţul Braşov. Vom fi parteneri la orice obiectiv şi la orice iniţiativă venită din partea asociaţiilor şi a municipalităţii braşovene, menite a comemora cum se cuvine jertfa martirilor noştri, inclusiv în ceea ce priveşte construirea unui monument închinat eroului Liviu Cornel Babeş. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace pe Liviu Cornel Babeş!”.

„Pentru noi, familia, este greu”

Familia eroului a avut mult de suferit şi înainte, şi după ’89, chiar din partea celor care ar fi trebuit să îi respecte memoria şi să îi fie recunoscători, pentru că fără oameni ca el nu ar fi ajuns în funcţiile pe care le ocupă. Dar Etelka Babeș, văduva eroului, nu se plânge de asta:  „Eu sunt recunoscătoare pentru comemorarea care se organizează an de an, începând chiar din 1990. Pentru noi, familia, este greu, pentru că tot timpul te întrebi de ce a făcut asta. Asta a fost dorința lui, asta a fost mintea lui. Și tablourile lui au arătat lucrul acesta, dar fără a-și da seama cineva, eu nu m-aș fi gândit la așa ceva nici în ruptul capului! Nu pot să zic decât să-l odihnească Dumnezeu și să avem și noi parte de sănătate și să mergem în continuare, că viața merge înainte”, a spus  văduva lui Liviu-Cornel Babeș.

„Gestul lui a fost extraordinar, a fost sacrificiul suprem”

„Liviu Cornel Babeș a pus din nou Brașovul pe harta lumii prin curajul și sacrificiul său. În 1987, Brașovul a intrat iremediabil pe harta contestatarilor regimului comunist, a venit apoi primăvara anului 1989, când, din nou, un brașovean s-a ridicat și a dat un semnal lumii că Brașovul nu mai suportă regimul comunist, și apoi a venit revoluția din 1989, când Brașovul s-a remarcat ca oraș martir, având multe victime care s-au ridicat împotriva regimului. Îl comemorăm astăzi, suntem alături de familie, îl vom păstra totdeauna în memoria noastră, și Dumnezeu să-l ierte!” – Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov.

„Este extraordinar curajul pe care l-a avut Liviu Cornel Babeș. În 1969, Jan Palach și-a dat foc în semn de protest în Cehoslovacia și iată că pe 2 martie 1989 apare Liviu Cornel Babeș, pe care, prin gestul lui, putem să-l numim «torța vie a României». Gestul lui a fost extraordinar, a fost sacrificiul suprem, pentru libertate și pentru democrație”, a afirmat Marius Boeriu, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987.

Comemorarea a fost organizată de Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989 și Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Primăriei Brașov, și a avut loc la crucea care marchează locul martiriului lui Liviu Cornel Babeș, de la baza pârtiei Bradul, dar și în curtea bisericii de lemn din Poiană, unde se află amplasată placă de bronz comemorativă pe soclu. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul militar Bogdan Ciprian Oancea.

În 1997, Liviu Babeș a fost declarat Erou Martir, iar Consiliul Local Brașov l-a declarat post-mortem cetățean de onoare al Brașovului.

VIDEO aici.

Mai multe citiți aici:

BRAȘOV. Avem un erou-martir de care ne amintim o dată pe an


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
2 ani în urmă

[…] au schimbat drapelele la monumente. În prezenţa viceprimarului Sebastian Rusu şi a colonelului Cristian-Elly Paliştan, comandantul […]

Back to top button