Expres

Primarii din județ, la ședință pentru energie

Primarii din județ, la ședință pentru energie.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea (foto, primul din stânga), care este şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), a participat luni la reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care a avut loc la Palatul Victoria.

Discuţiile, la care a participat premierul României, Nicolae Ciucă, alături de alţi miniştri, au vizat stadiul implementării celor 151 de puncte din PNRR asumate de ţara noastră pentru perioada 2021-2022, prezentarea celor 91 de ţinte şi jaloane cu termen de realizare 2023, identificarea unor posibile blocaje în gestionarea fondurilor europene alocate României, precum şi stadiul pregătirii celei de-a doua cereri de plată în valoare de 2,8 miliarde de euro.

„Rambursarea fondurilor este condiţionată de îndeplinirea reformelor în domeniul pieţei de energie electrică şi al sistemului public de pensii, de intensificarea luptei împotriva corupţiei, transparentizarea legislativă, debirocratizarea şi simplificarea procedurilor. În acest context, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a prezentat luni strategia ţării noastre privind diminuarea emisiilor de carbon până în 2032, modificarea capacităţilor de producţie energetică şi implementarea soluţiilor de infrastructură «verde», care să asigure producţia, stocarea şi transportul energiei din surse regenerabile.
Noi, la nivelul autorităţilor publice judeţene şi locale, vrem să valorificăm toate oportunităţile pe care Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă ni le oferă în ceea ce priveşte implementarea surselor alternative de energie pe plan local. Pe lângă sutele de proiecte depuse de autorităţile judeţene şi locale din întreaga ţară pe Componenta Valul Renovării şi deja aprobate, ne preocupăm să găsim soluţii prin intermediul cărora să eficientizăm consumurile la utilităţi pentru instituţiile publice pe care le coordonăm şi, acolo unde este posibil, să le transformăm din consumatori în prosumatori”, a declarat Adrian Veştea.

250 de milioane de euro. Astăzi se deschide apelul

Primarii din județ ședință pentru energie.

Președintele CJ Brașov și al UNJCR a anunţat că azi, 8 noiembrie, la ora 10.00, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare va lansa apelul de proiecte dedicat administraţiilor publice locale, pentru investiţiile în capacităţile de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu, la nivelul autorităţilor publice locale. Apelul este deschis până la 16 noiembrie ora 17.00, având un buget alocat de 250.000.000 euro.

Totodată, oficiali din cadrul MIPE vor fi prezenţi astăzi, la sediul Consiliului Judeţean Braşov, pentru o şedinţă tehnică pe tema elaborării acestor proiecte, la care au fost invitaţi primarii tuturor localităţilor din judeţ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Boc, Veștea, coliban, clotilda, friț… a tunat și i-a adunat.

Mama lui Barbu Gh
Răspunde la  Barbu Gh.
1 an în urmă

Of, of! Mai Gigele, mai! De ce nu deschizi usa la closet? Lasa-ma sa intru, mai! Nu te mai prosti cu lenejeria mea intima ca mi-o largesti. Si sandalele mi le-ai stricat de ciorapi nu mai zic. Of, of! Numai… Citeşte mai mult »

Back to top button