Primăria încearcă să-i impulsioneze pe brașoveni să renunțe la rable
Primăria Brașov încearcă să-i impulsioneze pe cetățeni să renunțe la rable. În acest sens, Municipalitatea a început pregătirile pentru accesarea unei finanțări de la Administrația Fondului pentru Mediu. Primăria speră ca, prin acest program, brașovenii să renunțe la cel puțin 1.000 de rable. Proprietarii mașinilor uzate ar urma să primească fiecare câte 3.000 de lei. Important este că nu vor fi obligați să-și cumpere alt autovehicul. Finanțarea de la AFM acoperă 80% din suma primită de cetățeni. Diferența de 20% este suportată din bugetul local.
Programul vizează mașinile mai vechi de 15 ani, cu normă de poluare Euro 3 sau inferioară.
Depunerea cererilor de finanțare va începe pe 11.11.2022. Termenul limită va fi 30.12.2022 sau momentul „epuizării bugetului alocat sesiunii de finanțare”.
În ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare, va fi în dezbatere proiectul de hotărâre pentru aprobarea procedurii de implementare a programului în municipiu.
„Programul vizează mașinile mai vechi de 15 ani și cu o normă de poluare Euro 3 sau inferioară, indiferent dacă sunt autoturisme, autoutilitare sau autospeciale ușoare, sub 3,5 tone. Efectele se vor vedea imediat pe străzile fiecărui oraș, de pe care vor dispărea autovehiculele poluante. Interesul proprietarilor este foarte mare, pentru că vor primi o sumă de bani semnificativă, 3.000 de lei, fără a fi nevoiți să își cumpere altă mașină, așa cum este în cazul programului Rabla. În ultimele luni, foarte mulți brașoveni s-au arătat interesați de noul program (…)”, a declarat primarul Allen Coliban.
După evaluarea dosarelor depuse și semnarea contractelor de finanțare, se va trece la etapa de preluare a solicitărilor de la cetățeni. Aceasta se va face prin intermediul Direcției Fiscale.
Conform proiectului HCL, pentru a beneficia de acest sprijin, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• să aibă domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT Brașov;
• să dețină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani, care se află în evidențele fiscale ale UAT Brașov;
• să nu aibă obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local;
• să nu fi obținut finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 și Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;
• să nu fie condamnat definitiv pentru infracțiuni împotriva mediului.
Este eligibil autovehiculul care îndeplinește următoarele condiții:
• este înregistrat în evidențele fiscale ale UAT Brașov;
• la data participării în program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
• are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;
• conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).
Important! Termenul de la care pot fi preluate cererile nu poate fi estimat. Acesta depinde de momentul evaluării solicitării depuse de primărie la AFM și de cel al semnării contractului de finanțare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.