Primăria Feldioara are sediu nou, binecuvântat de mitropolitul Ardealului
Primăria Feldioara are sediu nou, binecuvântat de mitropolitul Ardealului
Primăria Feldioara s-a mutat într-o „o clădire modernă, ȋn care locuitorii pot beneficia de servicii de calitate, iar funcționarii – de condiții adaptate necesităților funcționale”, după cum a apreciat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, prezent la ceremonia de tăiere a panglicii, care a avut loc sâmbătă. La inaugurare au mai participat prefectul judeţului, Cătălin Văsii, şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.
Duminică, un sobor condus de mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul dr. Laurențiu Streza, a oficiat slujba de sfințire a sediului.
Noua Primărie a fost ridicată de la zero ȋn preajma vechii clădiri, înconjurând-o de fapt pe cea veche și de care rămâne conectată prin culoare de sticlă. Noua clădire administrativă a fost o necesitate, nu un moft, subliniază primarul localității, Sorin Taus.
„În primăria veche aveam doar cinci camere. Aveam câte cinci oameni într-un birou. De exemplu, la contabilitate, financiar, achiziții publice, șefa de la taxe, erau toate într-un birou. Într-un birou aveam urbanism, relații cu publicul. Erau foarte aglomerați. Viceprimarul stătea cu secretarul. Or, mi s-a părut că în secolul XXI cetățenii trebuie să aibă condiții civilizate”, a declarat primarul Sorin Taus, citat de Radio România Brașov FM.
Noul sediu al primăriei are subsol parţial, parter, etaj şi mansardă, iar pe lângă birouri, spaţii pentru relaţii cu cetăţenii şi sală de şedinţe pentru Consiliul Local, cuprinde şi o casă a căsătoriilor, iar toate spaţiile au fost amenajate conform celor mai noi standarde.
Investiția a fost în valoare de aproximativ 7 milioane de lei, din fonduri de la bugetul local, iar mobilierul și echipamentele IT au fost asigurate prin sponsorizări. În ceea ce privește clădirea veche, care are aproximativ 200 de ani, aceasta va intra în reabilitare și va fi transformată într-un muzeu al localității.
„Clădirea veche va fi repusă ȋn valoare prin lucrări de reabilitare și transformarea ȋntr-un Muzeu al localităţii care va completa cu încă un obiectiv de interes cultural şi turistic harta comunei. Vizitatorii vor putea descoperi aici Feldioara multietnică prin intermediul expoziţiei etnografice, precum şi mărturii de locuire din cele mai vechi timpuri, ilustrate de descoperirile arheologice din neolitic, perioada dacică și cea medievală”, a detaliat edilul Feldioarei.
„Îl felicit pe colegul meu Sorin Taus, primarul comunei, pentru implicarea de care a dat dovadă, mai ales că noul sediu administrativ a fost construit de la zero, din fondurile proprii ale primăriei! Ca om de administrație, cunosc provocările cu care se confruntă autoritățile locale și cu atât mai mult apreciez un bun gospodar care știe să gestioneze bugetul de care dispune!”, a mai spus Adrian Veștea, care a fost primar al Râșnovului timp de 12 ani și președintele CJ Brașov, în ultimii 7 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Evenimentul a continuat cu slujba de binecuvântare a noului sediu al Primăriei Feldioara (detalii aici). […]
[…] prin cântec şi colind românesc în sufletele tuturor.În acelaşi timp, la Căminul Cultural Feldioara vor fi un Târg tradiţional cu meşteri populari feldioreni şi invitaţii lor şi un Târg […]