Primăria Brașov și Asociația Amural, proiect comun vizând zonele După Ziduri și Aleea de sub Tâmpa
O echipă a Primăriei Brașov, condusă de viceprimarul Laszlo Barabas și reprezentanții Asociației Amural au făcut o evaluare în teren, astăzi, pentru a stabili de ce lucrări și investiții este nevoie pentru punerea în valoare a turnurilor și bastioanelor din zonele După Ziduri și Aleea de sub Tâmpa și pentru implementare unui proiect cultural care prevede redarea acestor obiective circuitului turistic.
„Astăzi, împreună cu cei de la Asociația Amural am efectuat o trecere în revistă a turnurilor și bastioanelor din zona După Ziduri și Aleei de sub Tâmpa, iar în perioada imediat următoare vom pune pe hârtie toate lucrările de reparații și investiții care sunt necesare, astfel încât, împreună, să putem pune în valoare turnurile și bastioanele din Brașov”, a declarat Raul Negoiță, directorul Direcției tehnice din cadrul Primăriei Brașov.
„Într-o primă fază vom începe proiectul acestui parc cultural în zona După ziduri, iar în faza a doua vom continua pe Aleea de sub Tâmpa, pentru a crea un inel în jurul cetății, care să fie atât un parc natural și pietonal, cât și cultural, de patrimoniu și de cultură contemporană. Noi venim cu acest strat de cultură contemporană, în turnurile medievale, în galeriile de după ziduri, în fostul cinematograf «Popular». Toate vor funcționa împreună și se vor completa. La cinematograful Popular va fi spațiul cel mai potrivit pentru evenimente mici, medii, cu public așezat sau în picioare, și chiar evenimente în aer liber, pe viitoarea esplanadă a cinematografului, în galeriile (n. red. «catacombe») de După Ziduri vrem să facem un muzeu digital, va avea nevoie de ceva timp și infrastructură, Turnul Negru va fi o galerie de artă vizuală, iar la baza lui vom avea evenimente în weekendurile de vară, iar în Turnul Alb ne gândim la un muzeu al științelor. Colaborăm cu alte organizații și ne gândim care este cea mai bună soluție”, a declarat Răzvan Pascu, vicepreședintele Asociației Amural.
La începutul anului, Asociația Amural a avut o campanie de strângere de semnături, pentru a vedea care este susținerea de care beneficiază acest proiect în rândul brașovenilor, iar aproximativ 3.200 de persoane și-au arătat susținerea pentru acest concept cultural, conform unui comunicat remis de Primărie.
Până la finalul acestei luni ar urma să se stabilească necesarul de lucrări și costurile, iar, în paralel, Municipalitatea va continua lucrările de reabilitare din această zonă (între Aleea de După Ziduri și cele două turnuri). Detalii – AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.