Expres

Primăria Brașov reia lucrările din zona După Ziduri

Primăria Brașov anunță reluarea lucrărilor din zona După Ziduri, la pârâul Graft.

„Având în vedere avizul favorabil al Comisiei de Cultură nr. 337/2025 și autorizația de construire nr. 563 pentru executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență, am reluat lucrările de reparații și întreținere maluri ale pârâului Graft.

Conform expertizei în baza căreia a fost eliberat avizul Comisiei de cultură, se va interveni la un tronson de aproximativ 17 metri, între Piața Brassai și cascadă, prin reducerea elevației din beton armat realizată provizoriu; păstrarea fundației existente, care va servi drept fundație pentru noul zid din zidărie de piatră; refacerea elevației zidului prin utilizarea pietrei recuperate după prăbușirea zidului vechi (piatra va fi curățată, pe cât posibil, de mușchi și licheni).

Dispunerea pietrelor se va face astfel încât fața zidului să fie cât mai uniformă, cu o retragere de la verticală de 10:1 spre trotuar; rostuirea pietrelor se va face cu mortar pe bază de lianți hidraulici; Realizarea în spatele zidului a unei umpluturi din material granular, învelit în geotextil, pentru prevenirea antrenării particulelor fine”, se arată într-un comunicat al Primăriei Brașov.

„Pe ultimul rând superior se vor lăsa spațiile necesare montării stâlpilor pentru parapetele pietonale metalice.
Pentru completări se va utiliza piatră similară, de forme corespunzătoare pentru a asigura buna țesere a zidăriei de piatră și asigurarea stabilității;

În vedere montării balustradei metalice, se vor realiza punctual cuzineți de beton, ce se vor dispune astfel încât să nu afecteze zonele pietonale de dimensiuni reduse. Se va utiliza balustrată metalică pe modelul existent.
În paralel, Sistemul de Gospodărire a Apelor va trebui să asigure decolmatarea albiei pârului în zona Maternității și la Bibliotecă Județeană, unde stratul de aluviuni depășește câteva zeci de centimetri”, se mai explică în comunicat. Vezi și: Cum explică Primăria Brașov lucrările din zona După Ziduri – „Am făcut un test, într-adevăr” / Este necesar avizul Direcției de Cultură și Brașov – Protest pe Aleea După Ziduri pentru stoparea șantierului din zonă: „Lucrările de pe Pârâul Graft riscă să transforme unul dintre cele mai frumoase și sensibile locuri ale orașului într-un culoar de beton”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button