Primăria Brașov, pierdere costisitoare în favoarea P&P
Primăria Brașov, pierdere costisitoare în favoarea P&P. Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat în favoarea firmei, în procesul privind delegarea gestiunii serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al municipiului Brașov.
Iată decizia de astăzi a Curții de Apel Brașov:
„Ora estimata: 9:00
Complet: CSAP4 (2023)
Tip solutie: Menţine hotărârea atacata
Solutia pe scurt: Respinge recursul declarat de recurentul Municipiul Braşov împotriva încheierii de şedinţă din data de 19.11.2021 şi a sentinţei civile nr.634/09.09.2022, pronunţate de Tribunalul Covasna – secţia civilă, pe care le menţine. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 2 februarie 2023.
Document: Hotarâre 52/2023 02.02.2023″.
În fapt, instanța din Brașov menține următoarea sentință a Tribunalului Covasna:
„Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de partea reclamantă SC P&P SRL, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BRAŞOV . Anulează Adresa nr.48473/07.05.2021, reprezentând declaraţia de reziliere a Contractului pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al municipiului Brașov nr.279/87517/04.09.2020 Obligă pârâtul la plata către reclamantă a daunelor interese în cuantum de 938.595 lei, reprezentând prejudiciul suferit în perioada 08.05.2021 – 30.06.2021. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39.326 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert. Respinge ca neîntemeiată capătul doi din cererea reconvenţională formulată de către Municipiul Bra?ov. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.09.2022.
Document: Hotarâre 634/2022 09.09.2022″.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
IAR CENZURAȚI!? P.S. Să aveți soarta celor de la MIX Brașov. Să revin, totuși. PENTRU AȘA CEVA TREBUIE SĂ-I „MULȚUMIM” VINITURII PENALE SEMIANALFABETE, ȘOLDOGOTULUI CU SCRIPCA! Să nu uităm un lucru: „cooperativa” P.N.L. + P.S.D. a votat cu ambele copita… Citeşte mai mult »
Nu au cenzurat! Au tras apa, au chemat vidanja si apoi au aerisit ziarul!