Expres

Primăria BRAŞOV nu a uitat de cele două soluţii pentru descongestionarea traficului din cartierul Tractorul

 

Primăria Braşov nu a renunţat la cele două soluţii identificate pentru a descongestiona traficul rutier din cartierul Tractorul. Administratorul Public al Municipiului Braşov, Miklos Gantz, a amintit astăzi de cele două proiecte, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat ce soluţii s-au găsit pentru reducerea numărului accidentelor rutiere grave (detalii AICI).

Una dintre soluţii se referă la lărgirea străzii 13 Decembrie. Municipalitatea a alocat în acest an 137.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru lărgirea străzii 13 Decembrie pe tronsonul dintre Pasajul CFR de la Făget și strada Henri Coandă, care se află în spatele Coresi Shopping Resort.

Cea de-a doua soluţie vizează construirea unui pod hobanat peste calea ferată, care să pornească din zona Sălii Sporturilor şi să ajungă în zona străzii Turnului – Coresi. Proiectul este inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, la capitolul infrastructură. De altfel, au fost alocaţi 250.000 de lei, anul acesta, pentru studiul de fezabilitate necesar elaborării proiectului.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare